Creditele neperformante pun în pericol viabilitatea sistemului financiar din Grecia

Creşterea creditelor neperformante din Grecia, din cauza recesiunii, ameninţă viabilitatea sistemului financiar al ţării şi şansele deja mici de succes ale celui de-al doilea program de salvare, au avertizat marţi bancheri eleni citaţi de MarketWatch.
Economica.net - mar, 14 aug. 2012, 20:44
Creditele neperformante pun în pericol viabilitatea sistemului financiar din Grecia

Bancheri de rang înalt din Grecia au arătat că 20% din împrumuturile acordate pe piaţa elenă sunt neperformante, în condiţiile în care recesiunea şi valurile de reduceri bugetare au privat companiile şi populaţia de mijloacele de a rambursa împrumuturile.

La sfârşitul primului trimestru, rata creditelor neperformante era de 18,5%, de peste două ori mai mare faţă de nivelul de 9% raportat de băncile spaniole la sfârşitul lunii mai.

„Ritmul de creştere a creditelor neperformante este îngrozitor. Am fost totodată nevoiţi să extindem perioada de rambursare pentru peste jumătate de milion de împrumuturi. Oamenii pur şi simplu nu mai au bani să plătească”, a spus un bancher.

Datele nu includ expunerea substanţială a băncilor la datoriile guvernamentale, chiar şi după restructurarea de 200 de miliarde de euro a acestora care a avut loc în acest an.

Băncile elene au în portofolii împrumuturi guvernamentale de 16 miliarde de euro şi obligaţiuni şi titluri suverane de circa 24 de miliarde de euro care ar fi intrat sigur în default dacă creditorii instituţionali ai Greciei ar fi refuzat să prelungească ajutorul.

Potrivit bancherilor, creşterea creditelor neperformante pune sub semnul întrebării nivelul celui de-al doilea program de salvare, care prevede 50 de miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor elene,

Planul de recapitalizare a băncilor, care urmează să fie finalizat în acest an, este probabil că ducă la naţionalizarea de facto a sistemului bancar, consideră bancherii.

„Ar putea fi insuficient dacă spirala recesionistă nu se va opri în curând. Suntem pe muchie de cuţit, cu credite neperformante de circa 48 de miliarde de euro”, a spus un al bancher.

Potrivit datelor băncii centrale elene, împrumuturile către populaţie şi companii se ridicau la sfârşitul lunii iunie la 240,2 miliarde de euro.

„Situaţia este pe cale să scape de sub control. Recesiunea ne-a lovit dur şi din păcate nu se întrevede sfârşitul acesteia”, a spus primul bancher.

Economia elenă s-a contractat cu 6,2% în cele 12 luni încheiate în iunie, potrivit datelor Eurostat.

Economia Greciei se află în al cincilea an de recesiune, autorităţile făcând eforturi pentru respectarea ţintelor de reducere a deficitului bugetar impuse de Uniunea Europeană şi FMI în schimbul celui de-al doilea program de salvare, de 173 miliarde de euro.

Programul a cerut băncilor elene să reevalueze în scădere la jumătate obligaţiunile suverane deţinute, provocând sistemului pierderi de 20 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului s-au prelungit, din nou. Care este noul termen
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului s-au prelungit, din nou. Care este noul termen
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului valabile până la data de 31 august au fost din nou prelungite. Noul termen: noiembrie. ...
Google îşi schimbă politica de „penalizare spam” prin retrogradarea site-urilor de ştiri în UE, pentru a evita să fie amendat
Google îşi schimbă politica de „penalizare spam” prin retrogradarea site-urilor de ştiri în UE, pentru a ...
Gigantul tehnologic american Alphabet, compania mamă a Google, a anunţat vineri că îşi va schimba politica privind mesajele ...
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Denumirile brânzeturilor au devenit un punct de blocaj în negocierile comerciale dintre SUA şi Mexic, potrivit unor surse ...
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă.