Fitch confirmă ratingul Rusiei la „BBB” cu perspectivă stabilă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat joi ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale Rusiei la "BBB" cu perspectivă stabilă, informează Reuters.
Economica.net - J, 16 aug. 2012, 20:19
Fitch confirmă ratingul Rusiei la

De asemenea, ratingul pentru datoriile pe termen scurt în valută a fost confirmat la „F3” iar plafonul de ţară a fost confirmat la „BBB plus”.

„Afirmarea pune în balanţă poziţia de creditor extern net, bilanţul suveran solid al Rusiei şi creşterea flexibilităţii cursului de schimb, contrabalansate de măsurile ezitante faţă de o consolidare fiscală mai mare, reformele structurale necesare pe fondul volatilităţii preţului petrolului şi mediul economic global incert”, se arată în comunicatul Fitch.

Potrivit agenţiei, datoria guvernamentală generală a Rusiei este una scăzută, 11% din PIB în 2011, iar guvernul deţine 112 miliarde de dolari (7% din PIB) în fonduri suverane, ceea ce ar trebui să oferă flexibilitate financiară şi o protecţie împotriva unei scăderi bruşte a preţului petrolului.

Fitch crede că Rusia a făcut faţă relativ bine crizei datoriilor din zona euro, însă perspectivele pentru revenirea la ritmurile de creştere de 7% înregistrate înaintea crizei par îndepărtate în absenţa unor reforme structurale majore.

Fitch subliniază că în absenţa unei consolidări fiscale mai mari, o scădere drastică şi susţinută a preţului petrolului ar putea slăbi finanţele publice şi economia, ceea ce ar putea conduce la o retrogradare a ratingului de ţară. În sens invers, noi paşi spre o reducere ambiţioasă a deficitului non-petrolier, cumulată cu o reducere susţinută a inflaţiei ar putea conduce la o îmbunătăţire de rating.

 

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul......
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), ...
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...