Volkswagen pregăteşte un SUV ieftin

Volkswagen lucrează la dezvoltarea unui SUV compact ieftine. Modelul va fi comercializat în Europa, dar şi pe pieţele emergente.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 09:30
Volkswagen pregăteşte un SUV ieftin

SUV-ul Volkswagen va fi dezvoltat pe platforma MQB (platforma care va echipa multe dintre viitoarele modele ale grupului german) şi va fi un derivat al modelului Polo care va fi lansat în 2015, scrie presa din India. Modelele cele mai ieftine din gamă vor avea tracţiune pe puntea faţă şi mai puţine dotări în varianta de bază.

„Volkswagen Polo SUV” va concura cu modele precum Nissan Juke, Ford Ecosport, Mazda CX-5,  Mitsubishi ASX / Outlander Sport, iar variantele de bază vor putea concura chiar cu Renault Duster pe pieţele emergente, acolo unde SUV-ul românesc are un preţ mai mare.

Grupul german vrea să atace segmentul SUV-urilor compacte după ce modelele Volkswagen Tiguain şi Audi A3 şi-au găsit clienţi pe nişa SUV-urilor de dimensiuni mai mici.

Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, a avut un profit de 3,28 miliarde euro în trimestrul al doilea, însă rata de creştere a câştigurilor companiei a încetinit la 3,4%, din cauza situaţiei dificile de pe pieţele europene

Profitul companiei a crescut în primul trimestru cu 10%, însă performanţele solide din China şi Statele Unite nu au compensat în totalitate impactul crizei datoriilor de stat şi recesiunii din Europa.

Veniturile din vânzări au urcat cu 19% în perioada analizată, la 48 miliarde euro, însă rata de creştere a încetinit de la 26% în trimestrul anterior.

Volkswagen generează aproximativ 25% din volumul vânzărilor în Europa, piaţă aflată în contracţie pentru cel de-al 5-lea an consecutiv.

Grupul german a livrat 2,34 milioane de autovehicule în trimestrul al doilea, în urcare cu 9,5%.

În prima jumătate a anului, vânzările companiei au crescut cu 22,6%, la 95,37 miliarde euro, iar profitul operaţional a avansat cu 6,7%, la 6,5 miliarde euro.

Imaginea ataşată articolului este generată pe calculator. Sursă foto: Autoevolution

Te-ar mai putea interesa și
După covrig și cozonac, LUCA a ieftinit masiv un alt produs cumpărat de toată lumea
După covrig și cozonac, LUCA a ieftinit masiv un alt produs cumpărat de toată lumea
După ce a ieftinit covrigul în plin val de scumpiri și a lansat cozonacul de Paște la un preț pe care și l-a putut permite oricine, Tinervis Group continuă seria ieftinirii produselor și face......
SUA impun taxe vamale de 25% pentru Brazilia. Îi acuză pe sud-americani de presupuse practici comerciale incorecte
SUA impun taxe vamale de 25% pentru Brazilia. Îi acuză pe sud-americani de presupuse practici comerciale incorecte
Statele Unite vor aplica din 22 iulie taxe vamale de 25% la importurile din Brazilia, pe motiv că această ţară are practici ...
Prelungirea crizei din Strâmtoarea Ormuz pune în pericol economia globală – şeful AIE
Prelungirea crizei din Strâmtoarea Ormuz pune în pericol economia globală – şeful AIE
Economia globală se va confrunta cu o nouă provocare în situaţia în care conflictul care a blocat Strâmtoarea Ormuz ...
Fidelis 2026 – Titlurile de stat din cele şapte emisiuni din iulie intră la BVB joi, 16.07.2026
Fidelis 2026 – Titlurile de stat din cele şapte emisiuni din iulie intră la BVB joi, 16.07.2026
Ministerul Finanţelor listează joi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cele şapte emisiuni de titluri de stat Fidelis ...