Ponta: După rectificare, banii suplimentari merg la agricultură

Premierul Victor Ponta i-a promis ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, că după adoptarea primei rectificări bugetare a anului orice resursă suplimentară la buget va ajunge la agricultură, afectată de secetă, după ce ministrul a declarat că are nevoie de încă 50 milioane euro la rectificare.
Economica.net - J, 23 aug. 2012, 11:58
Ponta: După rectificare, banii suplimentari merg la agricultură

„Am o preocupare specială şi mă angajez şi de faţă cu media şi în cadrul Guvernului pentru ca în perioada de toamnă, în plus faţă de ce decidem astăzi, toate resursele pe care le vom avea în baza unor altor activităţi ale Guvernului să le îndreptăm către agricultură, sectorul cel mai lovit în acest an nu doar de reduceri bugetare, dar mai ales de condiţiile naturale. Domnule ministru, aveţi de la mine ca prim-ministru angajamentul că orice leu în plus pe care îl vom obţine – şi am discutat mai devreme, nu discutăm de faţă cu presa -, orice leu în plus care vine la buget va merge spre agricultură”, i-a spus Ponta joi, la începutul şedinţei de Guvern, ministrului Agriculturii.

Constantin a declarat miercuri că speră ca la aprobarea rectificării să obţină încă 50 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă.

„O parte din bani există, dar ca să obţinem întreaga sumă o să tăiem la rectificare de la alte proiecte”, a spus Constantin.

Ministerul Agriculturii vrea să sprijine fermierii afectaţi de secetă cu un sprijin financiar reprezentând ajutorul de minimis de 100 lei pe hectar, care să fie acordat pentru suprafeţe de maxim 10 hectare de culturi agricole. Banii ar urma să fie acordaţi într-o singura tranşă, începând cu 15 noiembrie.

Guvernul discută în şedinţa de joi proiectul de rectificare bugetară.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...