Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi în scădere, pentru a doua zi consecutiv, după ce ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble a redus optimismul că Grecia va obţine mai mult timp pentru reducerea datoriilor, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 23 aug. 2012, 18:10
Acţiunile europene au închis în scădere

Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,6%, după ce în prima parte a şedinţei a urcat cu 0,6%, în urma speculaţiilor că băncile centrale la nivel mondial, din SUA până în China, vor lua noi măsuri de relaxare a politicii monetare pentru susţinerea creşterii economice.

„Sunt mulţi factori negativi care trag în jos piaţa, în special incertitudinile asociate cu criza datoriilor suverane şi perspectivele slabe privind profiturile companiilor”, potrivit unei note adresate clienţilor de analişti ai BNP Paribas.

Piaţa a fost influenţată de ministrul german de Finanţe Schaeuble, care a spus că prelungirea termenului până la care Grecia trebuie să îşi respecte obligaţiile asumate nu va rezolva problemele ţării şi va creşte costurile pentru creditori.

Cancelarul german Angela Merkel se întâlneşte în această seară cu preşedintele francez Francois Hollande pentru a stabili un punct de vedere comun referitor la Grecia şi criza datoriilor din zona euro.

Premierul elen Antonis Samaras va merge la rândul său vineri la Berlin, iar sâmbătă la Paris.

Indicii naţionali au scăzut pe 15 din 18 burse din Europa Occidentală.

Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu sub 0,1%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,8%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 1%.

La Madrid, indicele Ibex 35 a pierdut 0,8%, în timp ce randamentul obligaţiunilor pe termen de 10 ani a avut cea mai mare creştere din aproape trei săptămâni. Acţiunile băncii spaniole BBVA au scăzut cu 1,8%, iar Bankia cu 2,1%, pe o tendinţă negativă generală a titlurilor băncilor europene.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...