Un judecător texan anticipează un război civil în cazul realegerii lui Obama

Un judecător texan a avertizat cu producerea unui război civil şi o intervenţie a ONU în cazul realegerii preşedintelui Barack Obama, cerând o creştere a impozitelor pentru a angaja noi şerifi capabili să împiedice o mobilizare a forţelor Naţiunilor Unite, relatează AFP.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 08:35
Un judecător texan anticipează un război civil în cazul realegerii lui Obama

Tom Head, judecător în comitatul Lubbock din Texas (sudul Statelor Unite), afirmă că Barack Obama va ceda „suveranitatea Statelor Unite ONU” dacă iese învingător la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie, o decizie inacceptabilă pentru un texan care, potrivit lui, ar putea recurge la arme.

„Mă aştept la ce este mai rău. Tulburări, acte de nesupunere civilă, un război civil poate. Şi nu vorbim doar de câteva revolte şi manifestaţii ici-colo, vorbim de Lexington, Concord (oraşe texane) care vor lua armele şi se vor debarasa” de Obama, a declarat marţi Head pentru postul de televiziune Fox News.

„În prezent, ce se va întâmpla dacă vom face acest lucru?”. Obama „va trimite trupe ONU. Nu îi vreau în comitatul Lubbock, prin urmare voi scoate tancurile înaintea lor şi le voi spune: voi nu intraţi aici”, a declarat Head care, în calitate de judecător, este desemnat să administreze comitatul în caz de criză.

„Şeriful mi-a spus că mă va susţine. Dar eu nu vreau amatori cu el, vreau poliţişti antrenaţi, echipaţi şi experimentaţi care să mă susţină”, a continuat el pentru a-şi justifica cererea de creştere a impozitelor.

Head şi-a moderat totuşi declaraţiile miercuri, afirmând că vorbeşte de război civil ca „cel mai rău dintre scenarii”, apreciind că prăbuşirea economică a Statelor Unite este un scenariu mult mai probabil.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...