Blaga: Alianţa de centru-dreapta va fi constituită până la jumătatea lunii septembrie

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Zalău, că "Manifestul politic al dreptei unite" va fi lansat în 29 august şi că alianţa de centru-dreapta va fi constituită până la jumătatea lunii septembrie.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 18:42
Blaga: Alianţa de centru-dreapta va fi constituită până la jumătatea lunii septembrie

„În ceea ce priveşte stadiul alianţei de centru-dreapta suntem pe un drum bun, am avut trei întâlniri, a patra aseară (joi seara – n.r.) cu preşedinţii, iar la mijlocului lui septembrie lucrurile vor fi încheiate. În 29 august, «Manifestul politic al dreptei unite» va fi lansat de către cele trei plus una formaţiuni (PDL, PNŢCD, Partidul Noua Republică şi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta – n.r.) – pentru că vor fi patru până la urmă – la sediul Fundaţiei Creştin-Democrate”, a spus Blaga.

Potrivit sursei citate, „se va intra în linie dreaptă, s-au constituit toate grupurile de lucru, iar comisiile lucrează”.

„Suntem convinşi că ne vom încadra la mijlocul lui septembrie ca să putem să realizăm această construcţie (a alianţei de centru-dreapta n.r.). Cel mai mare duşman e timpul. Alegerile vor fi în 2 decembrie şi dacă dăm timpul în spate vom vedea că în octombrie vom fi în precampanie şi campanie electorală”, a afirmat Blaga.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, este prezent, vineri, la Zalău, pentru a lua parte, ca invitat, la lucrările Biroului Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor democrate, găzduite pentru prima dată de Organizaţia de Femei a PDL Sălaj. La acelaşi eveniment mai sunt invitaţi prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda şi vicepreşedinţii PDL Raluca Turcan şi Andreea Paul.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...