Duşa: Am alocat 11 milioane de lei pentru restanțele acumulate de MAI pentru expertize medico-legale

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat vineri că instituţia pe care o conduce va achita în zilele următoare suma de 11 milioane de lei în contul datoriei pe care o are la Institutul de Medicină Legală (IML) şi la alte firme de expertiză judiciară.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 18:48
Duşa: Am alocat 11 milioane de lei pentru restanțele acumulate de MAI pentru expertize medico-legale

Demnitarul a precizat că este doar o parte din suma pe care MAI o are restanţă de plată.

Mircea Duşa a mai spus că ministerul pe care îl conduce va acţiona astfel încât plăţile în domeniul expertizelor medico-legale cerute de MAI să fie achitate la termen ‘pentru a nu se mai produce sau reproşa amânarea inculpării şi proceselor unor infractori periculoşi din motive birocratice ori băneşti’ prin tergiversarea expertizelor judiciare ori medico-legale.

Declaraţia a fost făcută la Bacău, unde, vineri, ministrul Mircea Duşa s-a întâlnit la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului cu prefecţii, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, precum şi inspectorii şefi ai structurilor de Poliţie şi Jandarmerie din judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea.

La întâlnirea de lucru de la Bacău a participat şi secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper.

‘Am discutat probleme legate de sistemul de sănătate, seceta din această vară, care a generat nu numai scăderea producţiei agricole, dar şi dificultăţi majore în aprovizionarea cu apă potabilă a populaţiei, în special a celei din mediul rural, dar am vorbit şi despre pregătirea de către autorităţile locale a debutului noului an şcolar. Finanţarea obiectivelor de investiţii din zonă a fost un alt subiect abordat în timpul întâlnirii’, a subliniat Mircea Duşa la finele reuniunii de la Bacău.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România......
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...