Compania care a crescut cu 23.000% în doar 3 ani. Cu ce se ocupă

Un procesator american de plăţi a crescut în trei ani cu peste 23.000%. Pare incredibil, dar rezultatele financiare ale firmei susţin această creştere. Este vorba de compania Unified Payments din Miami. Citeşte într-un material ECONOMICA.NET cum a ajuns aici, în vreme de criză.
Economica.net - D, 26 aug. 2012, 11:47
Compania care a crescut cu 23.000% în doar 3 ani. Cu ce se ocupă

Unified Payments din Miami a fost fondată de Oleg Firer, în 2003. Din 2008 afacerile firmei au început să urce abrupt. În 2011, Unified Payments a înregistrat venituri de peste 59 de milioane de dolari. În 3 ani, vânzările companiei au crescut cu 23.646%.

Cum a ajuns aici

În 2008, adică momentul în care afacerile au început să crească vertiginos, Firer a cumpărat 8 competitori, fonduri de private equity, care se luptau să supravieţuiască pe piaţă. Firer a închis majoritatea acestor companii şi a direcţionat clienţii lor către compania sa, Unified Payments. Punctual, compania şi-a securizat poziţia de lider pe piaţă prin upgradarea tehnologiilor folosite, simplificând operaţiunile pentru clienţi şi coborând taxele de procesare.

În prezent, compania rulează anual tranzacţii de 10 miliarde de dolari iar afacerile ei se menţin în acest trend.

Vom continua să creştem, indiferent ce se va întâmpla cu economia„, spune încrezător fondatorul şi CEO-ul companiei, Oleg Firer.

Recent, pe 21 august, compania Unified Payments a fost clasată liderul clasamentului din 2012 al companiilor din SUA cu cea mai rapidă creştere, întocmit de către publicaţia Inc. Magazine.

Clasamentul realizat de Inc. Magazine prezintă primele 500 de companii din SUA care au avut creşteri spectaculoase ale afacerilor, de minimum 770% în ultimii 3 ani.

Sursa: INC.com

Te-ar mai putea interesa și
Arabia Saudită, Turcia şi Pakistanul semnează un acord de apărare comună
Arabia Saudită, Turcia şi Pakistanul semnează un acord de apărare comună
Arabia Saudită, Turcia şi Pakistanul au semnat vineri la Mecca un acord de apărare comună, după negocieri care au durat aproape un an, informează Reuters....
Sud-coreenii de la SK Hynix au aprobat investiţii de 38,30 miliarde de dolari în unităţi de producere a cipurilor
Sud-coreenii de la SK Hynix au aprobat investiţii de 38,30 miliarde de dolari în unităţi de producere a cipurilor
Consiliul de Administraţie al gigantului sud-coreean SK Hynix a aprobat investiţiile de aproximativ 54.300 miliarde woni ...
PSD: Centralele pe cărbune sunt o necesitate în situaţia de forţă majoră a ţării noastre
PSD: Centralele pe cărbune sunt o necesitate în situaţia de forţă majoră a ţării noastre
Partidul Social Democrat a precizat, vineri, că legea pe care a promovat-o în Parlament privind menţinerea şi repornirea ...
FOTO Autostrada Unirii A8: Ce lucrări pregătitoare execută Danlin XXL pe primul său șantier de autostradă
FOTO Autostrada Unirii A8: Ce lucrări pregătitoare execută Danlin XXL pe primul său șantier de autostradă
Constructorul român Danlin XXL execută o serie de activități pregătitoare pe lotul Joseni - Ditrău din A8, primul său ...