UniCredit, investigată pentru că a încălcat embargoul impus Iranului

UniCredit, cea mai mare bancă din Italia în funcţie de active, este investigată în Statele Unite pentru posibila încălcare a embargourilor impuse unor state precum Iran, potrivit unor documente publicate de instituţia financiară italiană, relatează Financial Times.
Economica.net - D, 26 aug. 2012, 12:40
UniCredit, investigată pentru că a încălcat embargoul impus Iranului

Documentele nu fac referire la o anumită ţară, dar o persoană apropiată situaţiei a declarat că investigaţia se referă la Iran, ţinta unor sancţiuni din partea SUA şi a Uniunii Europene, din cauza programului iranian în domeniul nuclear.

UniCredit este investigată de procuratura districtuală din New York şi de Biroul de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei, potrivit documentelor.

În investigaţie este implicat şi Departamentul de Justiţie, se arată într-un comunicat al UniCredit, care precizează că ancheta se referă la HypoVereinsbank (HVB), o bancă germană cumpărată de UniCredit în 2005 şi care operează acum ca UniCredit Bank.

În urmă cu mai puţin de o săptămână, autorităţile americane au anunţat că investighează Royal Bank of Scotland pentru posibile încălcări ale embargului impus Iranului, iar la începutul acestei luni Standard Chartered a acceptat plata unei penalităţi de 340 milioane de dolari, Departamentului pentru Servicii Financiare din New York, în urma unor acuzaţii similare.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...