Damascul acuză Statele Unite că încurajează violenţa în Siria

Ministrul sirian al Afacerilor Externe a acuzat Statele Unite că sunt "actorul principal" care încurajează rebelii să lupte împotriva regimului lui Bashar al-Assad, într-un interviu publicat marţi de cotidianul britanic The Independent, relatează AFP.
Economica.net - mar, 28 aug. 2012, 10:23
Damascul acuză Statele Unite că încurajează violenţa în Siria

„Noi credem că Statele Unite sunt actorul principal împotriva Siriei şi ceilalţi sunt instrumentele sale”, declară Walid Muallem.

Potrivit lui, americanii utilizează Siria pentru a contracara influenţa Iranului în Orientul Mijlociu şi au exagerat capacităţile nucleare ale Teheranului pentru a vinde arme ţărilor din Golful Persic.

Muallem citează un studiu recent al unui cerc de reflecţie american, Brookings Institution, care a conchis, potrivit lui, că: „dacă vreţi să opriţi Iranul, trebuie să începeţi cu Damascul”.

„Nişte emisari occidentali ne-au spus la începutul acestei crize că relaţiile între Siria şi Iran, Siria şi Hezbollah (libanez), Siria şi Hamas (palestinian) sunt elementele majore din spatele acestei crize”, explică ministrul.

„Însă nimeni nu ne-a spus de ce este interzis pentru Siria să aibă relaţii cu Iranul când majoritatea ţărilor din Golf, dar nu toate, au relaţii foarte importante cu Iranul”, adaugă Muallem.

De asemenea, ministrul sirian acuză Statele Unite de susţinerea ofensivei militare a rebelilor, furnizându-le echipamente de telecomunicaţii, ceea ce semnifică susţinerea terorismului, potrivit lui.

Walid Muallem respinge temerile privind o eventuală folosire a armelor chimice de către regimul Assad, afirmând că „responsabilitatea Guvernului este de a-şi proteja poporul său”.

Utilizarea armelor chimice de către regimul sirian va fi „o cauză legitimă de intervenţie directă” a comunităţii internaţionale, a declarat luni preşedintele francez Francois Hollande.

La rândul său, preşedintele american Barack Obama a avertizat, săptămâna trecută, regimul lui Bashar al-Assad că o recurgere la arme chimice sau chiar deplasarea lor ar depăşi o „linie roşie” pentru Washington şi a ameninţat, dacă este cazul, cu o intervenţie militară.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul Bucureștiului
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul ...
Banca Transilvania susține dezvoltarea PRIMA Solis, primul proiect high-end din estul Bucureștiului, printr-o finanțare de 37 de milioane de euro pentru PRIMA Development Group, potrivit unui......
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei de la Cernavodă
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității ...
S.N. Nuclearelectrica S.A. (SNN) anunță că Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat în data de 15 iulie ...
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru Europa, însă pentru valorificarea ...
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite ...