E oficial: Carrefour se retrage din Singapore

Carrefour a anunţat marţi că se retrage din Singapore, urmând să vândă până la sfârşitul anului cele două magazine pe care le deţine în centrul financiar asiatic, transmite AFP.
Economica.net - mar, 28 aug. 2012, 12:11
E oficial: Carrefour se retrage din Singapore

Grupul francez a fost primul retailer care a introdus în Singapore conceptul de hipermarket, primul magazin fiind deschis în 1997.

Carrefour nu a reuşit însă să penetreze piaţa, cu o populaţie de 5,2 milioane de persoane, în principal deoarece rivalii sunt mai bine poziţionaţi şi au o reţea mai extinsă de distribuţie, în locaţii strategice în apropierea zonelor rezidenţiale de mare densitate. Citeste si: Mâine, ziua Z pentru Carrefour. Va mai rămâne în România?

Magazinele Carrefour sunt localizate în principalul sector de shopping şi business din oraşul-stat.

„Carrefour Singapore anunţă decizia de a închide magazinele Suntec şi Plaza Singapura înainte de sfârşitul anului 2012, deoarece perspectievle de expansiune şi creştere nu permit atingerea unei poziţii de conducere pe piaţă, pe termen mediu şi lung”, se arată într-un comunicat al companiei.

Carrefour, al doilea mare retailer din lume după grupul american Wal-Mart, a înregistrat anul trecut un profit net de 371 milioane euro, în scădere cu 14,3% din cauza deteriorării condiţiilor economice.

Vânzările Carrefour în Europa au continuat să scadă în trimestrul al doilea, declinul fiind combătut parţial de performanţele operaţiunilor din Asia şi America Latină, în timp ce afacerile din România, Polonia şi Turcia afişează o evoluţie negativă de 1,6%, potrivit unui raport prezentat de grup în luna iulie. La nivel mondial, vânzările retailerului francez au scăzut cu 0,3% în perioada analizată, la 21,7 miliarde euro, cu creşteri de 2,7% în America Latină, respectiv 14% în Asia.

Carrefour a ieşit din Grecia pe 15 iunie, participaţia grupului la joint venture-ul Carrefour Marinopoulos fiind preluată de partenerii eleni. Citeste si: Carrefour are nevoie de 3 miliarde de euro. România, pe lista exit-urilor

Grupul francez are probleme în sudul zonei euro – Italia şi Spania – unde consumul este afectat de criza datoriilor de stat, de măsurile de austeritate şi de condiţiile economice dificile. Afacerile nu merg bine nici în Europa de Vest, din cauza concurenţei dure şi schimbării preferinţelor clienţilor în favoarea magazinelor mai mici, de proximitate.

Noul director general al Carrefour, Georges Plassat, a declarat în iunie că va avea nevoie de cel puţin trei ani pentru a revigora compania şi că va părăsi pieţele unde concurenţa este mai bine plasată. Plassat ar putea prezenta joi un plan de revigorare a afacerilor Carrefour.

Plassat a indicat anterior, după ieşirea Carrefour din Grecia, că grupul ar putea părăsi şi alte pieţe neesenţiale, fără a face alte precizări.

Vânzările Carrefour în România au crescut în primul trimestru cu 3,6%, la 277 milioane euro.

Anul trecut, compania a înregistrat vânzări de 1,184 miliarde euro în România, în creştere cu 4,8%, datorită extinderii reţelei de magazine.

Prezent în 32 de ţări din lume cu peste 15.500 de magazine, grupul Carrefour numără peste 475.000 de angajaţi.

În România Carrefour are 57 de supermarketuri, opt francize şi 25 de hypermarketuri.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...