Contracte de retehnologizare de un miliard de euro – altă cauză a dezastrului de la Hidroelectrica

Compania a cheltuit un miliard de euro pe contracte controversate de retehnologizare, dar beneficiile din puterea câştigată suplimentar nu justifică în nici un caz costurile. Exemplu: cazul Porţile de Fier I.
Mihai Nicuţ - mar, 28 aug. 2012, 13:07
Contracte de retehnologizare de un miliard de euro - altă cauză a dezastrului de la Hidroelectrica

Proiectele majore de retehnologizare a hidrocentralelor Hidroelectrica, făcute până acum au avut costuri care nu se justifică prin creşterea capacităţii de producţie, potrivit unui raport al Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, companie aflată acum în insolvenţă.

“Până în prezent au fost derulate  şase proiecte de reabilitare  şi retehnologizare în valoare totală de cca. 1.039 milioane de euro (1,04 miliarde-n.red.)… Apreciem că nu se justifică asumarea unei investiții de peste 1 miliard de euro care a avut ca efect creșterea puterii instalate cu doar 185 MW reprezentând 2,9% din puterea totală instalată (6.400 MW)  și a capacitătii de producție cu doar 889 Gwh/an reprezentând 5,14% din 17.300 Gwh/an” se arată în raportul EuroInsol.

Aveţi mai jos un tabel al retehnologizărilor, cu beneficiile fiecărui proiect în parte.

Tabel hidro

Pentru a exemplifica, vom discuta doar despre controversatul contract de retehnologizare de la hidrocentrala Porţile de Fier I, cel despre care s-a discutat cel mai mult în presa vremii.

În 1997, guvernul CDR de la acea vreme atribuia, prin încredinţare directă, firmei elveţiene Sulzer Hydro, un contract de retehnologizare a hidrocentralei de la Porţile de Fier I. De ce nu s-a făcut licitaţie: autorităţile au invocat urgenţa, dat fiind că perioada de utilizare a echipamentelor se termina, iar o avarie ar fi produs daune sistemului energetic. Sârbii, a căror parte din centrală este la fel de veche ca a noastră, nu şi-au pus însă astfel de probleme atunci.

Ministru al Industriei, instituţie care avea în subordine Hidroelectrica, era, la acea vreme, viitorul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu. Sulzer Hydro, devenită ulterior VA Tech, a câştigat contractul cu 150 de milioane de dolari, dar, în timpul următoarei guvernări, când ministru era pesedistul Dan Ioan Popescu, preţul aproape s-a dublat. Contractul viza creşterea puterii de la 175 MW la 194 MW pe fiecare dintre cele şase grupuri. Potrivit relatărilor din presa vremii, această putere nu a fost atinsă niciodată, În plus, au apărut probleme de cavitaţie la paleţii turbinelor, a fost nevoie de înlocuirea unor echipamente, lucruri care, pe lângă avariile în funcţionare, au condus şi la oprirea, pe perioade lungi de timp, a unora dintre grupuri. Pierderile au fost suportate iniţial de Hidroelectrica, şi abia în timpul guvernării 2004-2008 elveţienii au fost puşi să plătească o parte din daune.

În varianta optimă de funcţionare, câştigul de putere de la Porţile de Fier I este de 116,4 MW, ceea ce, la modul ideal (debit ideal, lipsa avariilor, etc), aduce un plus de energie de 121 GWh/an, potrivit calculelor prezentate de Euro Insol. Luând în calcul, grosier, un preţ de 50 de euro/MWh (cam preţurile de azi de pe OPCOM, însă cu mult mai mari decât cele la care a vândut Hidroelectrica energie prin contractele bilaterale), rezultă un beneficiu anual teoretic de şase milioane de euro. Cum retehnologizarea a costat, în total, circa 195 de milioane de euro, rezultă că investiţia este recuperată de Hidroelectrica în nu mai puţin de 33 de ani. Repetăm, la modul ideal şi fără accidente, aşa cum a fost cazul până acum.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei Europene. Care sunt preocupările Bruxelles-ului
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei ...
Comisia Europeană a anunțat astăzi că a deschis o investigație aprofundată cu privire la ajutorul de stat acordat de România pentru a sprijini retehnologizarea reactorului 1 al Centralei......
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul eșuează
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul ...
Forţele americane din Orientul Mijlociu sunt în poziţia de a relua operaţiunile de luptă dacă Iranul nu ajunge la o ...
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – COFACE
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – ...
Ungaria intră într-o nouă fază politică și economică în urma alegerilor parlamentare din 12 aprilie, care au pus ...
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care corelează salariul minim din sectorul agricol şi industria ...