Creştere economică peste aşteptări pentru SUA

Statele Unite au înregistrat în trimestrul al doilea o creştere economică de 1,7%, cu 0,2 puncte procentuale peste estimarea iniţială, reflectând creşterea cheltuielilor de consum, potrivit datelor revizuite publicate miercuri de Departementul pentru Comerţ.
Economica.net - mie, 29 aug. 2012, 13:29
Creştere economică peste aşteptări pentru SUA

Creşterea PIB, care urmează unui avans de 2% în primele trei luni şi de 4,1% în trimestrul patru al anului trecut, a fost conformă cu estimările analiştilor intervievaţi de Bloomberg.

Încetinirea creşterii PIB pentru al doilea trimestru consecutiv arată însă problemele cu care se confruntă economia americană, în condiţiile în care consumatorii ezită să cheltuiască, iar companiile limitează investiţiile şi angajările, pe fondul incertitudinilor legate de o posibilă modificare a regimului fiscal.

Citeste si: Deceniu pierdut pentru economia Europei

Preşedintele Rezervei Federale Ben Bernanke ar putea reafirma în această săptămână, la simpozionul anual al instituţiei, că economia SUA ar putea avea nevoie de noi măsuri de susţinere.

Cheltuielile de consum, care reprezintă circa 70% din economia americană, au crescut cu 1,7% în trimestrul al doilea, faţă de intervlaul similar de anul trecut, cel mai lent ritm din ultimul an. Avansul a fost însă îmbunătăţit de la nivelul iniţial de 1,5%.

Creşterea economiei americane contrastează cu situaţia din zona euro, unde PIB-ul a coborât cu 0,2% faţă de primul trimestru, când înregistrase o stagnare.

Te-ar mai putea interesa și
Eurostat: Înmatriculările de vehicule noi complet electrice în UE au crescut cu aproape 30% anul trecut
Eurostat: Înmatriculările de vehicule noi complet electrice în UE au crescut cu aproape 30% anul trecut
Anul trecut, 1,89 milioane vehicule noi complet electrice au fost înmatriculate în UE, reprezentând o redresare solidă, de 29,7%, comparativ cu 2024, când s-a înregistrat un declin de 6% faţă......
Consilierul principal al preşedintelui FIFA a demisionat în urma scandalului legat de investitorii privaţi
Consilierul principal al preşedintelui FIFA a demisionat în urma scandalului legat de investitorii privaţi
Carlos Cordeiro, consilier principal al preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, a demisionat vineri cu efect imediat, în ...
Radu Miruţă: În şase săptămâni vom propune un proiect pentru viitorul TAROM şi vom solicita o întrevedere la CE pentru a prezenta argumentele
Radu Miruţă: În şase săptămâni vom propune un proiect pentru viitorul TAROM şi vom solicita o întrevedere la CE ...
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a discutat la minister cu directorul general interimar al TAROM, cu ...
Incendiu în Creta. Turiştii evacuaţi din Rethymno revin la hoteluri, în timp ce pompierii rămân în alertă
Incendiu în Creta. Turiştii evacuaţi din Rethymno revin la hoteluri, în timp ce pompierii rămân în alertă
Turiştii evacuaţi din zonele afectate de incendiul de vegetaţie din Rethymno, în centrul insulei Creta, se întorc în ...