Valencia cere guvernului de la Madrid un ajutor de peste 4,5 miliarde euro

 Valencia a solicitat guvernului de la Madrid un ajutor financiar de peste 4,5 miliarde de euro, la două zile după ce Catalonia a cerut 5 miliarde de euro, a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei regiunii autonome spaniole, Alberto Fabra, transmite AFP.
Economica.net - J, 30 aug. 2012, 15:08
Valencia cere guvernului de la Madrid un ajutor de peste 4,5 miliarde euro

„Confirm această cifră. Preşedintele regiunii a făcut declaraţia în timpul unei vizite la o uzină din Castellon, localitate din nordul Valenciei”, a precizat Fabra.

Valencia are datorii echivalente cu 20,2% din PIB-ul regiunii, iar obligaţiile de plată aferente trimestrului al doilea se ridică la 2,88 miliarde de euro.

În urma anunţului, bursa de la Madrid a reacţionat negativ, cu un declin de 1,04%.

Analiştii anticipează că şi alte regiuni automome spaniole, puternic îndatorate, vor recurge la ajutorul guvernului central, care a înfiinţat în acest scop, în luna iulie, un fond de 18 miliarde de euro.

Fondul, finanţat cu 8 miliarde de euro de la loteria naţională, o sumă similară de la entităţi financiare şi 4 miliarde de euro de la Trezoreria publică, va deveni operaţional în câteva săptămâni.

Citeste si: Catalonia cere guvernului de la Madrid un ajutor financiar de 5 miliarde de euro

Citeste si: Veşti proaste pentru Spania. Recesiunea s-a agravat în trimestrul al doilea




Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...