Escrocii cibernetici atacă jucătorii de Counter Strike

Bitdefender, unul dintre cei mai mari producători de soluţii de securitate, informează asupra unei tentative de fraudă având ca țintă fanii jocului Counter Strike.
Economica.net - vin, 31 aug. 2012, 08:36
Escrocii cibernetici atacă jucătorii de Counter Strike

Ultima versiune a celui mai popular joc de acțiune online, Counter Strike – Global Offensive, lansată săptămâna trecută de Valve Corporation, a şi atras atenția escrocilor.

În lipsa unei metode de evitare a protecţiei comerciale cu cheie de înregistrare, atacatorii au încercat să-i păcălească pe împătimiții jocului promițându-le 500 de astfel de numere de înregistrare gratuite, disponibile pe un website fals – o clonă a Gamekeyz – site folosit cu încredere de foarte mulţi împătimiţi ai jocurilor online.

Pentru a primi seria de înregistrare promisă jucătorii sunt direcționați către o pagină de sondaj sau către site-uri care vând aplicaţii şi servicii cu suprataxă pentru mobile, după care li se cere să dezvăluie o serie de informații personale. Jucătorul nu va primi însă nicio cheie de acces după introducerea informațiilor solicitate.

Datele personale vizate de escroci sunt: nume, adresă, număr de telefon, email și furnizorul de servicii de telefonie, informații sensibile, care cel mai probabil vor fi utilizate pentru înscrierea victimei la un serviciu pe care utilizatorul nu l-a solicitat, dar şi în alte tipuri de escrocherii sau atacuri de phishing. Escrocii localizează geografic IP-ul pentru a personaliza mesajele trimise și pentru a le face mai credibile, întrucât abordează consumatorii în limba lor maternă.

Clonarea paginilor oficiale şi utilizarea lor pentru a prezenta o ofertă tentantă fanilor este o tehnică veche și aparent de succes din moment ce specialiștii Bitdefender remarcă folosirea sa în mod repetat în preajma datei de lansare pentru foarte multe jocuri, filme sau alte produse și servicii mult așteptate în piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...