Barroso: Bulgaria este pregătită pentru aderarea la Schengen

Bulgaria îndeplineşte criteriile necesare de aderare la Spaţiul Schengen, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, aflat vineri într-o vizită la Sofia, informează Novinite.
Economica.net - vin, 31 aug. 2012, 12:39
Barroso: Bulgaria este pregătită pentru aderarea la Schengen

Potrivit şefului executivului comunitar, chestiunea Schengen ar trebui decisă în favoarea Bulgariei.

El a apreciat, în schimb, că această ţară trebuie să îşi îmbunătăţească nivelul de absorbţie a fondurilor europene şi lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.

Alegerea viitorului Consiliu Judiciar Suprem şi a următorului procuror-şef va fi crucială pentru evoluţia ţării, a subliniat Barroso.

„De fiecare dată când vin în Bulgaria, sunt impresionat de progresele dinamice” ale ţării, a mai declarat oficialul european.

Şeful executivului comunitar a fost prezent vineri la inaugurarea celei de-a doua linii de metru din Sofia, finanţată în proporţie de 50% din fonduri europene, care au însumat 476 milioane de euro.

Citeste si: Barroso a inaugurat la Sofia staţia de metrou ‘UE’, la 30 de ani de la începerea lucrărilor

Te-ar mai putea interesa și
Pasaj Victoria – Licitaţie pentru consolidarea construcţiei
Pasaj Victoria – Licitaţie pentru consolidarea construcţiei
Administraţia Străzilor anunţă licitaţie pe SEAP pentru consolidarea şi reabilitarea Pasajului Victoriei. Valoarea totală estimată a contractului este de 138.101.175 lei....
Cum schimbă stocarea energiei rentabilitatea investițiilor în parcuri fotovoltaice din România (P)
Cum schimbă stocarea energiei rentabilitatea investițiilor în parcuri fotovoltaice din România (P)
Pentru investitorii care vor să intre pe piața energiei regenerabile, un proiect fotovoltaic poate părea o investiție ...
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Global Vision a finalizat achiziția unei clădiri de birouri din zona Dorobanți din Capitală, unde în trecut a funcționat ...
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ...