Guvernul a eşalonat pe 7 ani datoriile TVR, CFR Marfă şi CFR SA

Datoriile fiscale ale contribuabililor care au de plătit peste 300 de milioane de lei la bugetul de stat vor fi eşalonate pe o perioadă de şapte ani, în această situaţie aflându-se Societatea Română de Televiziune (SRTV), CFR Marfă şi CFR SA, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Executivului.
Economica.net - S, 01 sept. 2012, 14:13
Guvernul a eşalonat pe 7 ani datoriile TVR, CFR Marfă şi CFR SA

„Guvernul a aprobat memorandumul prezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin care se propune modificarea şi completarea OUG 29/2011 în sensul introducerii unei excepţii în ceea ce priveşte perioada de eşalonare, astfel încât să poată beneficia de eşalonarea la plata a datoriilor fiscale, pe o perioadă de şapte ani, contribuabilii care au datorii fiscale mai mari de 300 milioane lei”, a spus Andrei Zaharescu.

El a precizat că memorandumul propune extinderea excepţiei privind constituirea garanţiilor aplicabile instituţiilor publice şi la autorităţile administrative autonome.

„Din datele ANAF, există trei contribuabili care înregistrează datorii mai mari de 300 milioane lei: SRTV, Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Marfă şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A.” a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...