Proiectele imobiliare de lux din Londra pentru următorii 10 ani, în creştere cu 70% faţă de 2011

Constructorii de locuinţe de lux intenţionează să finalizeze peste 15.000 de case şi apartamente în Londra, în următorii 10 ani, în creştere cu 70% faţă de anul trecut, cererea din străinătate încurajând proiecte din afara împrejurimilor tradiţionale ale oraşului, relatează Bloomberg.
Economica.net - lun, 03 sept. 2012, 16:04
Proiectele imobiliare de lux din Londra pentru următorii 10 ani, în creştere cu 70% faţă de 2011

Companiile estimează valoarea de piaţă a acestor locuinţe la 38 de miliarde de lire sterline (60 de miliarde de dolari), potrivit companiei de consultanţă EC Harris.

„Amploarea proiectelor este fără precedent”, a declarat Mark Farmer, director pentru domeniul proprietăţilor rezidenţiale la EC Harris.

Preţurile locuinţelor din cele mai scumpe zone londoneze au crescut cu 49% după un minim atins în 2009 iar în prezent sunt cu 14% peste nivelul record atins în 2008, potrivit casei de brokeraj Knight Frank.

Investitori din străinătate proveniţi din regiuni precum Orientul Mijlociu şi Europa continentată consideră plasamentele imobiliare londoneze drept sigure, în mijlocul problemelor economice şi politice de pe pieţele loc locale.

În 2011, au fost vândute locuinţe de lux noi în valoare de circa 2 miliarde de lire sterline în cartiere londoneze precum One Hyde Park, a arătat Farmer.

Compania de consultanţă estimează că vânzările de locuinţe de lux din regiunea Londrei vor atinge 10,2 miliarde de lire sterline în 2016 şi 8,5 miliarde de lire anul următor.

Potrivit companiei de brokeraj Aylesford International, un apartament din One Hyde Park a fost scos la vânzare luni pentru 65 de milioane de lire sterline. Proprietatea ocupă un etaj întreg al imobilului în care se află, rezultând un preţ de 7.200 de lire sterline pe metrul pătrat.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că a atacat Iranul ca acesta să nu atace primul
Trump spune că a atacat Iranul ca acesta să nu atace primul
Preşedintele american Donald Trump a justificat marţi lansarea operaţiunii militare comune cu Israelul împotriva Iranului ca fiind o acţiune "preventivă", susţinând că altfel Teheranul "urma......
Spectral Mobilă a înregistrat o cifră de afaceri de 37,6 milioane de lei în 2025, în creștere cu 2%
Spectral Mobilă a înregistrat o cifră de afaceri de 37,6 milioane de lei în 2025, în creștere cu 2%
Producătorul de mobilă Spectral Mobila S.A., care deține o fabrică în județul Vaslui, a încheiat anul 2025 cu o cifră ...
Investitorii de la BVB au preferat stabilitatea în 2025. Au fost orientați către companiile solide de pe Piața Principală, cu dividende ridicate – studiu
Investitorii de la BVB au preferat stabilitatea în 2025. Au fost orientați către companiile solide de pe Piața Principală, ...
Cornerstone Communications, firmă de consultanță locală specializată în relația cu investitorii și piața de capital, ...
BVB a închis cu scăderi de peste 3% ședința de tranzacționare de marți
BVB a închis cu scăderi de peste 3% ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de tranzacţionare de marţi în scădere, majoritatea indicilor înregistrând ...