Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în creştere pentru a doua şedinţă consecutiv, în urma speculaţiilor că băncile centrale la nivel mondial vor lua noi măsuri de susţinere a creşterii economice, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 03 sept. 2012, 16:41
Acţiunile europene au închis în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,8%.

Industria manufacturieră din zona euro s-a contractat peste estimări în luna august, indicând că economia blocului monetar are şanse tot mai mici să evite o nouă rundă de recesiune tehnică.

În China, producţia manufacturieră s-a contractat pentru prima oară în nouă luni, potrivit datelor Markit Economics.

Datele amplifică probabilitatea ca băncile centrală să ia noi măsuri de susţinere a creşterii economice.

Preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că nu exclude continuarea programului de suplimentare a lichidităţilor din piaţă. În Europa, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, ar putea prezenta joi un nou program de achiziţii de obligaţiuni.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,8%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,6%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...