Merkel pledează pentru o Europă puternică şi solidară

Cancelarul german Angela Merkel a pledat luni, în faţa aliaţilor săi din Uniunea Creştin-Socială (CSU), partidul frate bavarez al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), pentru o Europă puternică şi solidară, relatează AFP.
Economica.net - lun, 03 sept. 2012, 18:56
Merkel pledează pentru o Europă puternică şi solidară

Germania trebuie să stimuleze reformele în alte ţări „chiar dacă se poate spune câteodată că suntem duri”, a declarat Angela Merkel într-un discurs cu ocazia unei sărbători populare în estul Bavariei.

„Noi dorim pentru Europa o uniune stabilă şi sfârşitul crizei datoriilor”, a adăugat ea, precizând că Europa ar trebui să fie „puternică” la nivel mondial.

În timp ce CSU este mai severă în poziţiile sale referitoare la ţările europene aflate în dificultate, membri ai căreia nu au ezitat să îndemne la o ieşire a Greciei din zona euro, Angela Merkel a asigurat aceste ţări de „solidaritatea” sa.

„Într-o perioadă atât de dificilă, aceste ţări au câştigat solidaritatea noastră. Noi le dorim să-şi depăşească dificultăţile”, a declarat cancelarul.

De la sfârşitul vacanţei de vară, Angela Merkel a lăudat de mai multe ori eforturile întreprinse de către ţările europene aflate în dificultate, Grecia pe primul loc, dar, de asemenea, Spania şi Italia, în timp ce, din rândurile coaliţiei guvernamentale, voci discordante s-au ridicat pentru a nu le mai ajuta financiar sau dovedi flexibilitate în privinţa lor.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern nou în România. Ce a anunţat PSD înainte de a merge la Cotroceni cu propunere de premier social-democrat
Guvern nou în România. Ce a anunţat PSD înainte de a merge la Cotroceni cu propunere de premier social-democrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o majoritate parlamentară care ar putea să susţină un viitor Guvern. Acesta......
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de voturi. PSD poate să răspundă în mod direct de 127 de voturi
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite ...
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja amenzi de 40.000 de lei. Controalele se extind în toată țara
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja ...
Cei 100 de medici trimiși pentru a verifica situația din Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină ...