Ce salariu va avea directorul general de la Transgaz

Acţionarii companiei care operează magistralele naţionale de gaze naturale, Transgaz, au aprobat astăzi limitele remuneraţiei directorului general al companiei. Acesta va câştiga brut, lunar, între 6.700 şi 27.490 de lei.
Adrian N. Ionescu - mar, 04 sept. 2012, 12:30
Ce salariu va avea directorul general de la Transgaz

Poziţia de director general al Transgaz (simbol bursier TGN) a asigurat anul trecut un venit net de peste 11.000 de lei lunar.

„Remuneraţia se va acorda corelat cu gradul de îndeplinire a criteriilor şi obiectivelor de performanţă, care vor fi stabilite printr-un contract de mandat, în condiţiile încadrării în bugetul de venituri şi cheltuieli“, potrivit raportului trimis la Bursa de Valori Bucureşti, (BVB).

Transgaz este a patra cea mai mare companie românească listată la BVB, cu o valoare de piaţă de peste 2,37 de miliarde de lei şi face parte din lotul de compani de stat pentru care se caută manageri privaţi.

De la Transgaz piaţa aşteaptă cu nerăbdare o ofertă publică de vânzare de acţiuni, care ar urma să reducă pachetul deţinut de stat de la 73,5% la 57,5 % din acţiunile Transgaz. Pe piaţă deja sunt tranzacţionate liber 11,5% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea deţine 15%.

Statul ar încasa circa 355 de milioane de lei, conform cotaţiei actuale de 201,45 lei/acţiune, iar seceta ofertei de la BVB s-ar mai ameliora.

Oferta a fost amânată pentru luna octombrie deupă ce a mai suferit o amânare. Intermediarii ofertei vor fi brokerii de la Raiffeisen Capital&Investment, Wood&Co si BT Securities.

 

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Sorin Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, preşedintele social-democraţilor Sorin Grindeanu, transmite Agerpres....
Grindeanu insistă pentru o coaliție cu liberalii: Participarea PNL la guvernare e decizia corectă pentru România
Grindeanu insistă pentru o coaliție cu liberalii: Participarea PNL la guvernare e decizia corectă pentru România
Sorin Grindeanu a făcut apel la asumare din partea premierului interimar Ilie Bolojan, subliniind că  măsurile adoptate ...
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează asupra unei crize de rafinare
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează ...
Cotațiile internaționale ale produselor petroliere au reacționat prompt după ce președintele american Donald Trump și ...
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW pregătește lansarea modelului electric iX4, un SUV cu siluetă de coupé construit pe arhitectura Neue Klasse. Oferta ...