Comisia de educaţie din Senat a aprobat introducerea Bacalaureatului profesional

Comisia de educaţie din Senat a aprobat, miercuri, introducerea în Legea educaţiei a unui amendament care prevede opţiunea Bacalaureatului profesional.
Economica.net - mie, 05 sept. 2012, 07:39
Comisia de educaţie din Senat a aprobat introducerea Bacalaureatului profesional

Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor celor cinci senatori prezenţi la şedinţa comisiei.

La şedinţa Comisiei de educaţiei a Senatului este prezentă şi Ecaterina Andronescu.

De altfel, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, după o discuţie cu membrii Comisiei de învăţământ din Senat, că doreşte ca, printr-un amendament, să se introducă în Legea educaţiei opţiunea Bacalaureatului profesional.

Potrivit acesteia, Bacalaureatul profesional se poate aplica din 2013.

„Pe masa comisiei se află ordonanţa pentru modificarea bacalaureatului de anul trecut, care a produs deja efecte. Ar fi foarte uşor de introdus un amendament care presupune doar acest bacalaureat profesional”, a spus Andronescu.

Ministrul Educaţiei a arătat, marţi, în comisia senatorială că, timp de doi ani, Bacalaureatul a adus doar rezultate slabe, astfel că, pentru cei care merg pe piaţa muncii s-a decis să se gândească o formulă prin care aceşti elevi să finalizeze liceul şi să meargă pe piaţa muncii.

„Am gândit să îi adăugăm bacalaureatului o componentă privind bacalaureatul profesional, care nu dă drept de acces pe învăţământul superior, dar dă drept pe piaţa muncii”, a spus ministrul Educaţiei, precizând că acest bacalaureat profesional rămâne la opţiunea elevului şi a părinţilor.

Potrivit ministrului, bacalaureatul profesional are comun cu bacalaureatul naţional probele de competenţă, apoi cei care optează pentru această variantă trebuie să susţină un proiect, o probă practică şi un examen scris la educaţia antreprenorială, care este comună tuturor liceenilor.

„Dacă cineva a optat într-o sesiune numai pentru bacalaureatul profesional şi dacă peste o sesiune se răzgândeşte şi vrea în învăţământul superior, dă diferenţa şi poate să îşi continue cariera profesională”, a mai spus Andronescu.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus, sâmbătă, după şedinţa de guvern, că bacalaureatul de anul viitor, probabil, va fi diferenţiat, iar liceenii care nu vor să urmeze o facultate, ci doresc să intre pe piaţa muncii, pot da bacalaureatul profesional, care va fi o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Andronescu a afirmat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu mai mulţi directori de şcoală, precum şi cu reprezentanţi ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul român din spatele uneia dintre cele mai mari tranzacții din AI: compania sa a fost vândută cu 1,6 miliarde de dolari
Miliardarul român din spatele uneia dintre cele mai mari tranzacții din AI: compania sa a fost vândută cu 1,6 miliarde ...
Anyscale, startup american de inteligență artificială co-fondat de Ion Stoica, profesor universitar de origine română considerat cel mai bogat român, urmează să fie vândută la prețul de......
Comandament de lucru la Guvern pe tema aprovizionării cu combustibil a pieţei interne
Comandament de lucru la Guvern pe tema aprovizionării cu combustibil a pieţei interne
Reprezentanţii companiilor din domeniul petrolier şi al distribuţiei de carburanţi au discutat, vineri, la Palatul Victoria ...
China a produs, pentru prima dată, mai puţin de jumătate din electricitatea sa din cărbune
China a produs, pentru prima dată, mai puţin de jumătate din electricitatea sa din cărbune
China, cel mai mare consumator global de cărbune, a generat mai puţin de 50% din electricitatea sa din combustibili fosili, ...
Cod portocaliu de caniculă pentru patru judeţe, până sâmbătă dimineaţa. Cod galben pentru 14 judeţe
Cod portocaliu de caniculă pentru patru judeţe, până sâmbătă dimineaţa. Cod galben pentru 14 judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru patru judeţe şi o atenţionare ...