Grecia este presată de FMI să treacă la săptămâna de lucru de 6 zile

Creditorii europeni ai Greciei cer guvernului de la Atena să introducă săptămâna de lucru de 6 zile, în cadrul prevederilor dure ale celui de-al doilea program de salvare, relatează The Guardian.
Economica.net - mie, 05 sept. 2012, 15:05
Grecia este presată de FMI să treacă la săptămâna de lucru de 6 zile

Cererea este inclusă într-o scrisoare a troicii creditorilor, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI, în care se insistă pe reforme radicale pe piaţa muncii, de la salarii minime la limite pentru plata orelor suplimentare şi flexibilizarea programului de lucru, care vor înrăutăţi probabil relaţiile dinte guvern şi sindicate.

După o lungă amânare provocată de lunile de blocaj politic din Grecia, troica revine la Atena în această săptămână pentru evaluarea stadiului reformelor.

Rezultatul analizei este aşteptat luna viitoare, când liderii europeni vor decide dacă Grecia va primi următoarea tranşă de ajutor, care îi va permite practic să rămână în zona euro.

Scrisoarea, trimisă săptămâna trecută miniştrilor pentru Finanţe şi Muncă, cere guvernului să prelungească săptămâna de lucru la 6 zile, în toate sectoarele economice.

Inspectorii troicii cer creşterea flexibilităţii programului de lucru, stabilirea numărului de ore zilnice de odihnă la 11, decuplarea orelor de lucru ale angajaţilor de orele de deschidere a instituţiilor, eliminarea restricţiilor referitoare la timpul minim şi maxim dintre schimburile de dimineaţă şi de după-amiază şi dreptul la un concediu de două săptămâni consecutive indiferent de perioada din an, în sectoarele cu activităţi de sezon.

Instrucţiunile se concentrează pe reformele de pe piaţa muncii, cerând reformarea radicală a inspectoratului de muncă şi punerea acestuia sub supraveghere europeană.

Scrisoarea scoate la iveală implicarea zonei euro într-un sistem naţional şi într-o cultură a muncii considerată, în afara Greciei, ca fiind disfuncţională.

Guvernul elen face eforturi pentru stabilirea unor măsuri de economisire a 11,6 miliarde de euro în următorii doi ani, astfel încât Grecia să poată primi luna viitoare o nouă tranşă de ajutor de 30 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...