Bursele europene au deschis vineri în urcare, în aşteptarea datelor privind şomajul din SUA

Bursele europene au deschis vineri în urcare, continuând avansul puternic declanşat joi de adoptarea planului anticriză de către Banca Centrală Europeană (BCE), în aşteptarea datelor privind piaţa muncii din Statele Unite, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 07 sept. 2012, 07:42
Bursele europene au deschis vineri în urcare, în aşteptarea datelor privind şomajul din SUA

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi este în creştere cu 2,3% pe ansamblul acestei săptămâni.

Joi, indicatorul de referinţă al burselor europene a avansat cu 2,2%, după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat că instituţia a adoptat un program de achiziţii nelimitate de obligaţiuni guvernamentale din piaţă, pentru a reduce costurile de finanţare ale statelor aflate în dificultate.

Bursele din Asia, măsurate de indicele MSCI Asia Pacific, au avansat vineri cu 2,1%, iar tranzacţiile futures pe bursa de la New York indică un câştig modest, de 0,1%, în aşteptarea datelor privind piaţa muncii din SUA.

Departamentul Muncii de la Washington va prezenta vineri datele privind numărul angajaţilor şi rata şomajului din SUA, economiştii anticipând stagnarea şomajului la 8,3%. Şomajul din SUA se menţine de trei ani şi jumătate peste pragul de 8%.

Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...