China aprobă investiţii în infrastructură de aproape 160 miliarde de dolari

China a aprobat planuri pentru proiecte de infrastructură cu fonduri estimate la 158 miliarde de dolari, investiţiile urmând să susţină creşterea într-o economie care se confruntă cu scăderea ritmului de dezvoltare, potrivit cotidianului britanic Financial Times.
Economica.net - vin, 07 sept. 2012, 13:14
China aprobă investiţii în infrastructură de aproape 160 miliarde de dolari

Banii vor fi cheltuiţi pe parcursul a mai mulţi ani, iar guvernul nu a descris investiţiile ca pe un pachet de stimulare a economiei, însă anunţurile au alimentat un nou optimism privind perspectivele Chinei.

Bursa chineză a urcat cu peste 4% în prima parte a şedinţei de vineri, reflectând speranţele investitorilor că economia Chinei ar putea fi în pragul revenirii după doi ani de încetinire a creşterii.

„Cu semne clare ale unei încetiniri economice mai puternice, guvernul central al Chinei a luat măsuri reale”, a afirmat Lu Ting, economist la Bank of America Merrill Lynch.

Avansul economic al Chinei a fost de 7,6% în trimestrul al doilea, minimul ultimilor trei ani, iar datele din ultimile luni indică o încetinire şi mai puternică în acest trimestru.

Analiştii aşteptau de mai mult timp ca guvernul să intervină cu noi cheltuieli şi relaxări ale politicii monetare, însă liderii de la Beijing au fost foarte precauţi şi au luat doar măsuri cu impact redus.

În ultimele două zile, Comisia Naţională pentru Reformă şi Dezvoltare Naţională, o agenţie centrală de planificare, a aprobat 25 de proiecte de transport urban, 13 proiecte pentru construcţia de autostrăzi, proiecte pentru şapte canale şi nouă facilităţi de tratare a apei menajere. Costurile totale ale proiectelor sunt estimate la 1.000 de miliarde de yuani (158 miliarde de dolari) sau 2% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...