Borza: Hidroelectrica a retehnologizat 20 de hidroagregate pe Olt

Hidroelectrica a plătit, pentru retehnologizarea celor 20 de hidroagregate ale ansamblului de cinci hidrocentrale - Ipoteşti, Drăgăneşti, Funzaru, Rusăneşti şi Izbiceni - un preţ mai mare de patru ori pe MW instalat, în cadrul contractului încheiat cu consorţiul Voith Siemens Hydro Power, a declarat, vineri, administratorul judiciar al Hidroelectrica, reprezentantul Euro Insol, Remus Borza, la Hidrocentrala Rusăneşti.
Economica.net - vin, 07 sept. 2012, 13:22
Borza: Hidroelectrica a retehnologizat 20 de hidroagregate pe Olt

‘Contractul cu Consorţiul Voith Siemens Hydro Power este de aproape 400 milioane euro, deşi primul studiu de fezabilitate, în 2001, era de 123 milioane euro. Pentru retehnologizare, în 2003, s-a ajuns la concluzia că nu doar partea mecanică trebuie refăcută, ci şi partea electrică în cazul celor 20 de hidroagregate. Astfel, primul studiu de fezabilitate a fost înlocuit. Componenta de electrică reprezintă 30% din componenta mecanică. În acest caz, partea mecanică a fost 123 milioane euro, iar partea electrică a reprezentat diferenţa până la 356 milioane euro. Consorţiul Voith Siemens Hydro Power a primit, prin încredinţare directă, în 2003, contractul în valoare de 356 milioane euro. În final, în februarie, când vom trage linie, se va ajunge la 400 milioane euro. Calculând la MW produşi, preţul pentru un MW este de patru ori mai mare decât în mod normal’, a afirmat Remus Borza.

Citeste si: Contracte de retehnologizare de un miliard de euro – altă cauză a dezastrului de la Hidroelectrica

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a precizat că a demarat negocieri cu consorţiul Voith Siemens Hydro Power, deoarece compania are nevoie de noi retehnologizări.

‘Am demarat negocieri cu consorţiul pentru că Hidroelectrica va avea din nou nevoie de reabilitări. Noi avem încă 300 hidroagregate. Dacă nu vin la negocierile la care au fost invitaţi cu un discount comercial serios, nu vor mai pupa nicio reabilitare. Dar eu sigur nu o să moştenesc Hidroelectrica şi zilele mele aici sunt numărate. Este posibil să vină un politruc să spună iar că încheie contractul cu 400 milioane pentru că aceasta este suma’, a declarat Remus Borza.

Hidroelectrica a pus în funcţiune, vineri, un hidroagregat retehnologizat în centrala Rusăneşti, în judeţul Olt, care face parte din proiectul ansamblului de cinci hidrocentrale dotate, fiecare, cu patru turbine-pompă.

Astfel, la Rusăneşti a fost repus în funcţiune al 17-lea hidroagregat retehnologizat, din totalul celor 20 incluse în acest proiect, costurile lucrărilor realizate fiind de aproximativ 385 milioane euro, potrivit unui comunicat al Hidroelectrica. Investiţia finală pentru întregul proiect va ajunge la aproximativ 400 milioane euro şi asigură o creştere semnificativă a capacităţilor de producţie şi a eficienţei energetice.

Pe lângă producţia de energie, acestea vor putea transporta apă, pe o distanţă de circa 100 km, de la vărsarea Oltului în Dunăre, în amonte, până la acumularea Slatina/Ipoteşti, asigurând astfel servicii de sistem şi rezerve de apă pentru irigarea terenurilor agricole.

Un volum de apă de 240 metri cubi pe secundă, jumătate din debitul mediu multianual al Oltului, ar putea fi pompat în sens invers curgerii râului, asigurându-se astfel servicii de sistem necesare în gol de consum, adică, în situaţia în care energia produsă noaptea sau la sfârşit de săptămână, în special în centrale eoliene şi la grupurile 3,4 Cernavodă, nu va putea fi consumată în SEN.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...