Angela Merkel vrea găsirea unei soluţii pentru ca Grecia să rămână în zona euro

Cancelarul german Angela Merkel a cerut găsirea unei "soluţii" pentru a împiedica Grecia să părăsească zona euro în toamnă, afirmă revista Der Spiegel, în ediţia ce urmează să apară luni, relatează AFP.
Economica.net - D, 09 sept. 2012, 16:15
Angela Merkel vrea găsirea unei soluţii pentru ca Grecia să rămână în zona euro

„Trebuie să găsim o soluţie pentru Grecia”, a declarat Merkel săptămâna trecută în faţa anturajului său, afirmă săptămânalul, fără să citeze vreo sursă. Merkel ar fi rostit aceste cuvinte înaintea ultimei misiuni a troikăi reprezentate de UE, BCE şi FMI la Atena.

Potrivit săptămânalului, cancelarul şi consilierii săi se tem că o ieşire a Atenei din zona euro ar putea declanşa un efect de domino similar cu falimentul băncii Lehman-Brothers în 2008.

Costul unui astfel de scenariu pentru Germania este estimat la 62 de miliarde de euro, aminteşte săptămânalul, adăugând că Merkel, care şi-a reiterat opoziţia faţă de o posibilă renunţare a Greciei la euro, consideră această opţiune încărcată de consecinţe politice.

Potrivit cotidianului, consilierii săi se tem că Guvernul german ar putea fi constrâns să ia măsuri pentru stabilizarea Italiei şi Spaniei, punând în aplicare o uniune a datoriilor.

Cancelarul vrea, de asemenea, să împiedice punerea în aplicare a unui al treilea program de ajutor pentru Atena, pentru care ea consideră că nu va mai obţine majoritatea în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului), continuă Der Spiegel.

Cotidianul arată că Merkel ar fi în favoarea unei adaptări a programului în curs, prin creşterea tranşelor de credit pe viitor şi reducerea valorii celor cu scandenţă mai îndepărtată.

La sfârşitul lui august, cancelarul l-a asigurat pe premierul grec Antonis Samars de susţinerea sa şi a apărat locul Greciei în zona euro.

„De la începutul crizei, am afirmat întotdeauna clar că Grecia face parte din zona euro şi că vreau ca ea să rămână acolo”, a afirmat ea la Berlin, unde l-a primit pe Samaras.

Vineri, la Viena, Angela Merkel a salutat condiţiile impuse de Banca Centrală Europeană (BCE) în noul său program de cumpărare a obligaţiunilor ce urmăreşte să ajute la rezolvarea crizei datoriilor din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...