Producţia industrială a crescut cu 0,6% în primele şapte luni

Producţia industrială a crescut în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,6%, respectiv cu 1,1%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mar, 11 sept. 2012, 08:07
Producţia industrială a crescut cu 0,6% în primele şapte luni

Cea mai importantă contribuţie la rezultatul pozitiv a avut-o creşterea cu 8,1% a producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat. Industria prelucrătoare şi industria extractivă au scăzut, în schimb, cu 0,4%, respectiv cu 0,1% în primele şapte luni.

S-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (4,2%), în industria energetică (3,6%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (2,4%) şi scăderi în industria bunurilor intermediare (4,1%) şi în industria bunurilor de uz curent (0,4%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 1,1%, susţinută de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7,9%) şi de industria prelucrătoare (+0,2%). Industria extractivă a scăzut cu 0,2%.

A crescut şi industria bunurilor de capital (6,0%), industria energetică (3,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (2,7%) şi industria bunurilor de uz curent (0,1%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 4,1%.

În luna iulie 2012, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 2,1%, ca urmare a creşterii tuturor sectoarelor industriale. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a majorat cu 3,8%, iar industria prelucrătoare şi industria extractivă au crescut cu câte 1,9%.

S-au înregistrat creşteri în industria energetică (7,4%), industria bunurilor de uz curent (1,8%), industria bunurilor intermediare (1,3%) şi industria bunurilor de capital (0,9%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 1,1%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 1,1% faţă de luna precedentă, ca urmare a creşterii industriei prelucrătoare (1,3%) şi a producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,3%). Industria extractivă a scăzut cu 2,4%.

În luna iulie 2012, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 2,9% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, datorită creşterii producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (10,8%), industriei extractive (6,6%) şi industriei prelucrătoare (1,8%).

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...