Jumătate din afacerea de bază a miliardarului Niculae e la pământ

Ioan Niculae ţine închise trei din cele şase combinate chimice pe care le deţine pentru că, spune el, preţul gazului e prohibitiv. Nu ştie când şi dacă le va mai deschide
Florin Cojocaru - mar, 18 sept. 2012, 21:11

Trei din cele şase combinate chimice deţinute de omul de afaceri Ioan Niculae sunt închise de mai multe luni iar Niculae nu ştie când şi dacă. El spune că statul a lovit puternic în industria chimică încă de acum un an când a hotărât ca fabricile să se descurce, în bună măsură, cu gazele de import, de circa trei ori mai scumpe decât cele produse local. „De anul trecut, de când cu cele două coşuri de gaze, industria chimică românească este la pământ. Aş fi înţeles că a luat(statul – n.r.) de la noi ca să dea gaze ieftine populaţiei dar tocmai s-au scumpit gazele pentru case aşa că, întreb, care a fost scopul”, spune, pentru ECONOMICA.NET, Niculae. Acesta produce îngrăşăminte doar în fabricile de la Bacău, Slobozia şi Turnu Măgurele. Victoria, Săvineşti şi Făgăraş sunt închise. „Am păstrat doar cele mai eficiente fabrici. Nu ştiu când le deschid şi pe celelalte”, a mai precizat patronul InterAgro.

Nu este pentru prima dată când Niculae îşi ţine combinatele închise. Jocul închis-deschis fabrica a fost jucat de mai multe ori de omul de afaceri în ultimii doi ani de când nu mai beneficiază de gaz ieftin de la Romgaz. În această perioadă Niculae a acuzat mereu statul că nu sprijină firmele din industria chimică.

Anul trecut, Agenţia de Reglementare în Energie a decis să înfiinţeze două coşuri de gaze, unul pentru industrie şi altul pentru populaţie. În cel pentru populaţie a fost introdus un amestec fix de gaze produse local şi gaze de import în proporţie de 92% şi 8% în timp ce industria beneficiază de un amestec variabil care este acum de circa 75% intern şi 25% dar astă iarnă a ajuns şi la 40% cu 60%. Preţul fiecărui coş se calculează ca o medie ponderată între preţul gazului intern de 165 de dolari şi preţul gazului rusesc a cărui medie a fost de circa 500 de dolari în acest an.

Ioan Niculae este al doilea cel mai bogat român, după topul Capital, cu o avere de 1,6 miliarde de euro. El are afaceri în chimie, agricultură, imobiliare, turism si fotbal. Cei mai mulţi bani îi vin din combinatele chimice.

În acest an Niculae a înfiinţat o firmă mixtă cu Gazprom prin intermediul căreia el primeşte gaze de la ruşi pe care le procesează, vinde îngrăşămintele şi apoi plăteşte gazul.

Vezi termenii parteneriatului cu Gazprom aici

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu produs la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari, pe strada Pasunilor,......
Tusk denunţă o „schemă de corupţie” între naţionalişti şi o platformă de criptomonede
Tusk denunţă o „schemă de corupţie” între naţionalişti şi o platformă de criptomonede
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a denunţat vineri o presupusă "schemă de corupţie" orchestrată de dreapta naţionalistă ...
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue ...
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...