Salariaţii Oltchim au primit deja 30% din lichidarea pe iulie. Când vor fi daţi restul banilor

Toţi salariaţii Oltchim au primit, în cursul zilei de joi, 30 la sută din lichidarea restantă pe luna iulie, urmând ca restul de 70 la sută să îi primească cel târziu până în 21 septembrie, a declarat Corneliu Cernev, preşedintele sindicatului "Unirea" din combinat şi lider al recentelor proteste.
Economica.net - J, 13 sept. 2012, 14:55
Salariaţii Oltchim au primit deja 30% din lichidarea pe iulie. Când vor fi daţi restul banilor

Corneliu Cernev, preşedintele sindicatului „Unirea” din Oltchim şi liderul protestelor din ultimele zile, pe care salariaţii îl vor în locul liderului sindical Mihai Diculoiu la conducerea sindicatului „Oltchim”, a declarat, la finalul întrevederii cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, şi cu conducerea combinatului, că joi salariaţii au primit deja pe carduri 30 la sută din lichidarea salarială restantă pe luna iulie, ceilalţi 70 la sută urmând să îi primească cel târziu până în data de 21 septembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul protestatarilor a adăugat că în cursul zilei de luni va avea loc o întrevedere la Guvern în cadrul căreia se va stabili suma necesară repornirii activităţii combinatului Oltchim, din care o parte va fi destinată salariilor.

„După cum ştiţi, astăzi (n.r. – joi) 30 la sută din lichidarea pe iulie a intrat pe cardurile dumneavoastră, iar până în 21 septembrie vor intra restul de 70 la sută din lichidarea pe iulie. Pentru luna august nu există bani, tot ce se va încasa de acum încolo va fi direcţionat pentru salariile pe luna august. Avansul şi lichidarea pe august, plus tichete şi concedii de odihnă, se vor acorda în funcţie de finanţarea pentru repornirea combinatului şi pentru salarii. Voi primi un răspuns luni, când voi fi la Guvern, la domnul ministru (n.r. – Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei) şi voi şti concret suma totală pentru refinanţare, respectiv acordare de salarii şi repornirea de instalaţii. Ulterior se va negocia între reprezentanţii salariaţilor şi conducerea combinatului care va fi proporţia pentru salarii şi pentru repornire. Până luni, 17 septembrie, referitor la această finanţare, se va da un răspuns cert de către domnul ministrul Chiţoiu şi domnul ministru Liviu Pop”, a spus Cernev.

La ora transmiterii acestei ştiri, Liviu Pop vizitează împreună cu conducerea combinatului şi ulterior se va întâlni cu cei 15 grevişti ai foamei.

Potrivit salariaţilor, protestul nu poate înceta decât în baza unui acord scris, încheiat între conducerea Oltchim, reprezentanţii angajaţilor şi Guvern.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a făcut, joi, un apel la salariaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea care protestează în curtea unităţii să nu transforme „o chestiune economică în una sindicală” şi să aibă „răbdare şi tărie”, el spunând că speră ca privatizarea combinatului să fie una de succes.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a mers, joi, la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde a fost întâmpinat cu huiduieli de cei aproximativ 500 de salariaţi care protestează în faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii scandând „Hoţii”.

Protestatarii l-au acuzat pe ministrul Liviu Pop că Guvernul nu şi-a ţinut promisiunile în ceea ce priveşte plata salariilor restante şi au cerut ca premierul Victor Ponta să vină să discute cu ei.

Ulterior, el s-a întâlnit cu noua conducere a combinatului şi cu o delegaţie a protestatarilor, la discuţii luând parte şi cei 15 angajaţi care au intrat în greva foamei.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Ministerul Economiei va negocia cu OMV Petrom, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, o opţiune de cumpărare de active ale rafinăriei Arpechim, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.

Data licitaţiei pentru privatizarea combinatului a fost stabilită pentru 18 septembrie.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condiţiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a şasea evaluări a acordului cu România.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Sănătății: Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din doemniul sănătății se prelungește până la 15 august
Ministerul Sănătății: Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din doemniul sănătății se prelungește până ...
Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din domeniul sănătăţii se prelungeşte până la 15 august, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii, relatează Agerpres....
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri. Indicii au îregistrat scăderi de până la 1,62%
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri. Indicii au îregistrat scăderi de până ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe roşu şedinţa de vineri, indicii consemnând scăderi de până la 1,62%, ...
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ...
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...