Cioloş:Sunt deschis discuţiei privind stocurile strategice de cereale împotriva creşterii preţurilor

Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură, a declarat, joi, că este deschis propunerii lansate de către preşedintele Franţei, Francois Hollande, despre crearea unor stocuri strategice de cereale care să poată fi folosite împotriva creşterii de preţuri la nivel global.
Economica.net - J, 13 sept. 2012, 18:28
Cioloş:Sunt deschis discuţiei privind stocurile strategice de cereale împotriva creşterii preţurilor

„Eu sunt deschis subiectului, dar presupune să răspundem la nişte întrebări, pentru că nu mai sunt stocuri de intervenţie cum erau pe vremuri, când statul sau autoritatea publică intervenea pe piaţă şi retrăgea cereale pentru că erau prea multe, ca să nu scadă preţul. Acum nu se mai pune problema. Preţul e foarte ridicat şi va rămâne în continuare ridicat. Şi atunci stocurile ar putea fi constituite doar de structuri private, deci de forme asociative de exemplu, şi acum întrebarea care se pune este care ar fi rolul autorităţii publice în astfel de stocuri şi cum ar putea fi ele coordonate ca să nici nu perturbe piaţa prin intervenţia lor atunci când ele apar pe piaţă”, a afirmat Cioloş, la conferinţa la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture, răspunzând unei întrebări despre propunerea lui Hollande şi opoziţia SUA în această privinţă.

Cioloş a precizat că o discuţie informală cu privire la acest subiect a avut-o şi săptămâna trecută, la reuniunea informală din Cipru a miniştrilor agriculturii din ţările UE.

El a arătat şi că înaintea unei discuţii despre crearea de stocuri strategice de cereale este necesară rezolvarea problemei transparenţei datelor privind producţia la nivel mondial şi a repartizării stocurilor în diverse zone ale globului.

„Acum preţul este ridicat la porumb şi alte cereale, dar în UE România a fost afectată de secetă, este unul dintre statele membre cu cea mai mare afectare dintre statele membre, dar la nivel global, la nivelul UE, producţia este doar cu vreo 3-4% mai mică decât media ultimelor 5 ani. Deci există stocuri de cereale, problema e că piaţa este acum deschisă şi orice se întâmplă la câteva zeci de mii de kilometri afectează preţul şi aici (…) Pentru că funcţie de asta apar speculaţii şi în urma acestora apar şi reacţii emoţionale pe piaţă care duc şi la volatilitatea preţurilor. Şi aici sunt nişte măsuri care au fost într-adevăr decise la şedinţa miniştrilor agriculturii din G20 de anul trecut, privind o mai mare transparenţă, care deja se aplică şi au început să funcţioneze şi vedem dacă în etapa a doua, eventual, putem discuta şi de astfel de stocuri strategice”, a concluzionat Cioloş.

Oficialul european a mai evidenţiat că toată creşterea preţului la porumb şi alte cereale din acest an, pe fondul secetei din SUA şi alte zone, va afecta cu siguranţă costurile de producţie şi la lactate şi carne, iar fermele care dispun şi de culturi proprii de furaje vor rezista mai bine la şocurile din sectorul agricol.

„Sigur, deocamdată preţurile şi la lapte şi la carne, vorbesc la nivel mondial, rămân ridicate şi compensează puţin această creştere a costurilor de producţie, dar şi eu cred că într-adevăr pe termen lung fermele de creştere a animalelor care vor avea acces la o producţie proprie de furaj vor rezista mult mai bine la astfel de şocuri la care ne putem aştepta şi pe viitor, o astfel de volatilitate a preţurilor, decât cele care s-au specializat în ultimii ani doar pe producţie de lapte, de carne şi care îşi cumpără aproape în totalitate furajele necesare din exterior”, a mai spus comisarul european.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...