Discuţiile pentru uniunea bancară a zonei euro au intrat în dificultăţi serioase

Discuţiile pentru uniunea bancară a zonei euro au intrat în dificultăţi serioase, provocând îndoieli că Franţa, Germania, dar şi ţările din afara zonei euro pot conveni până la sfârşitul acestui an asupra proiectului pentru supravegherea unică a băncilor, transmite Financial Times.
Economica.net - D, 16 sept. 2012, 11:55
Discuţiile pentru uniunea bancară a zonei euro au intrat în dificultăţi serioase

Miniştrii de Finanţe europeni şi-au exprimat sâmbătă, în Cipru, dezacordul faţă de propunerea Comisiei Europene de supraveghere a băncilor, primul pas către susţinerea comună a băncilor din zona euro.

Reprezentanţii Germaniei, Suediei, Poloniei şi Olandei au cerut un calendar mai realist al negocierilor pentru rezolvarea problemelor, sugerând ca discuţiile să aibă loc în 2013.

Ministrul suedez de Finanţe, Anders Borg, a spus că „este de neacceptat” obiectivul unui acord până la sfârşitul acestui an.

Discuţiile de referă la calendarul de trecere a responsabilităţii supravegherii băncilor către Banca Centrală Europeană (BCE), problema dacă această instituţie să supravegheze şi băncile mici şi termenii în care băncile din afara zonei euro pot participa la uniunea monetară sau să rezolve divergenţele cu uniunea bancară.

Toate cele 27 de state membre ale UE au drept de veto faţă de planul uniunii bancare.

Comisarul pentru domeniul financiar, Michel Barnier, responsabil cu planul pentru uniunea bancară, a insistat că luna ianuarie este un termen „dificil dar realist şi necesar”.

Cu toate acestea, doi diplomaţi implicaţi în discuţii au spus că se aşteaptă ca negocierile să continue şi anul viitor.

Problema principală o reprezintă disputa franco-germană dacă şi când fondurile europene de stabilitate ar trebui să susţină direct băncile aflate în dificultate financiară, măsură care ar reduce presiunile asupra guvernelor din Spania şi Irlanda.

Germania susţine ca BCE să răspundă de monitorizarea băncilor mari, dar se opune gradului mare de centralizare propus de Comisia Europeană.

Autorităţile de la Berlin resping şi introducerea rapidă a sistemului, prin care BCE ar trebui să preia supravegherea tuturor băncilor până în 2014.

După reuniune, ministrul german de Finanţe Wolfgang Schauble a complicat şi mai mult situaţia, cerând un test de stres pan-european pentru bănci, înainte ca supravegherea să fie trecută BCE.

Această abordare intră în conflict cu cea a Franţei, care insistă ca zona euro să adopte rapid un sistem centralizat, pentru supravegherea tututor celor 6.000 de bănci din zona euro.

Liderii din zona euro s-au angajat în iulie să adopte un sistem de supraveghere comună a băncilor până în ianuarei 2013, care va permite ca Mecanismul European de Stabilitate să recapitalizeze băncile.

Dezbaterile din Cipru au scos în evidenţă şi rezervele ţărilor din afara zonei euro.

Ministrul suedez de Finanţe, Anders Borg, a deschis discuţiile cu o critică a mecanismelor de rezolvare a divergenţelor între membrii uniunii bancare şi cei din afara ei.

Ţările din afara zonei euro sunt nemulţumite de termenii oferiţi pentru cele care vor să intre în sistemul de supraveghere al BCE, pentru că ar trebui să respecte deciziile instituţiei fără să poată să îi influenţeze oficial deciziile.

„Nu putem accepta ca supravegherea să fie făcută de BCE, în care nu putem deveni membri fără să adoptăm euro, iar băncile ar fi supravegheate de o instituţie unde nu avem drept de vot. Evident este complet inacceptabil”, a spus Borg.

Vitor Constancio, vicepreşedinte al BCE, a declarat că banca poate decide să dea unele drepturi de vot statelor care vor să intre în uniunea bancară.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în......
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...