Fostul director al Bursei din Bucureşti vrea la Bursa din Sibiu

Valentin Ionescu, fostul director general al Bursei de Valori Bucureşti şi actual administrator al SIF Moldova a intrat în competiţia pentru un loc în consiliul de administraţie al bursei Sibex cea mai mare piaţă de produse derivate din România. Valentin Ionescu vrea ca Sibex „să-şi regăsească identitatea pierdută“, potrivit unei declaraţii pentru ECONOMICA.NET.
Adrian N. Ionescu - mar, 18 sept. 2012, 08:30
Fostul director al Bursei din Bucureşti vrea la Bursa din Sibiu

În competiţia pentru conducerea Sibex mai sunt patru din actualii administratori: Cristian Sima, preşedintele bursei, care trebuie să facă faţă contestări venite mai ales de la un alt candidat: Dan Simionescu (director la SIF Transilvania). Mai concurează Alexandru Găitan şi Paul Miclăuş, fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Gabriel Filimon, directorul executiv al SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, nu şi-a mai depus candidatura.

„Vreau ca Sibex să-şi regăsească identitatea pierdută şi să nu se transforme, ireparabil, într-o platformă Forex“, a declarat Valentin Ionescu, pentru ECONOMICA.NET, în avanpremiera prezentării de mâine a planurilor sale.

Bursa Sibex este cea mai mare piaţă de tranzacţii cu produse derivate (futures, options şi altele) din România, care sunt contracte la termen standardizate prin care investitorii pariază pe evoluţia ulterioară a cotaţiilor unor acţiuni, valute sau mărfuri, inclusiv metale preţioase. Pe această piaţă se fac, teoretic, operaţiuni de hedging (acoperire împotriva riscului unor variaţii adverse ale preţurilor).

Valentin Ionescu face aluzie la faptul că bursa din Sibiu este folosită mai ales pentru pariurile valutare (forex).

Actualul administrator al SIF Moldova a fost demis de la conducerea BVB, decizia fostului consiliu de administraţie „semânând a răzbunare“, portivit fostului director Valentin Ionescu. Cei mai puternici acţionari ai BVB tocmai ceruseră revocarea fostului consiliu de administraţie, care a şi fost debarcat ulterior.

Demisia a fost motivată şi cu presupuse nereguli legate de tranzacţionarea produselor structurate emise de Erste, grup financiar pentru care lucrase înainte de a fi adus la conducerea bursei. Valentin Ionescu a demontat ieri acuzaţiile.

Valentin Ionescu a susţinut, în ianuarie, candidaturile taberei care trecea pe piaţă drept „reformatoare“ a consiliului de administraţie al BVB, şi din care au făcut parte BCR, Intercapital Invest, UniCredit, CA IB Securities, ING şi alte bănci şi fonduri de investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...