Autostrada Comarnic-Braşov: Licitaţia de consultanţă la reactualizarea studiului, blocată din nou

Licitaţia CNADNR pentru consultanţă la reactualizarea studiului de fezabilitate aferent contractului de concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, în valoare estimată de 23,6 milioane lei fără TVA, a fost suspendată a doua oară de CNSC, pentru probleme privind caietul de sarcini.
Economica.net - vin, 21 sept. 2012, 08:49
Autostrada Comarnic-Braşov: Licitaţia de consultanţă la reactualizarea studiului, blocată din nou

Decizia a fost luată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), după ce casa de avocatură „Boştină şi Asociaţii” a depus din nou o contestaţie faţă de modul de atribuire a acestui contract de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Licitaţia a mai fost suspendată în luna mai, pentru probleme privind documentaţia de atribuire.

„Am depus această a doua contestaţie pentru că, pe de o parte, am considerat că unele din cerinţele autorităţii sunt în afara cadrului legislativ aplicabil procedurii şi a proiectului propus şi, pe de altă parte, deoarece autoritatea contractantă nu a modificat caietul de sarcini în conformitate cu deciziile anterioare ale CNSC. Odată ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va opera modificările corespunzătoare reglementărilor în vigoare, vom participa la licitaţie”, a declarat într-un comunicat avocatul asociat Mihai Marian, coordonatorul ariei de practică „Infrastructură”, din cadrul Boştină şi Asociaţii.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis cererea casei de avocatură de a suspenda procedura de atribuire, în stadiul în care se află, până la soluţionarea pe fond a cauzei.

La începutul acestui an, Ministerul Transporturilor a anunţat că va revizui studiul de fezabilitate a autostrăzii Comarnic-Braşov, proiect abandonat în 2010, iar la începutul lunii mai CNADNR a lansat licitaţia, valoarea estimată a contractului fiind de 23,6 milioane lei, fără TVA, pentru o durată de 20 luni. Proiectul este finanţat din bugetul de stat.

Consultantul va actualiza studiul de fezabilitate, va elabora analizele necesare, precum şi documentaţia de atribuire a contractului de concesiune şi va recomanda structura financiară care va atrage oferte competitive din sectorul privat.

Totodată, câştigătorul licitaţiei va asigura asistenţa tehnică, juridică şi financiară în pregătirea, lansarea şi atribuirea contractului de concesiune, precum şi asistarea în etapa de închidere financiară, şi va întocmi documentaţia aferentă contractului dintre sectorul privat şi autoritatea contractantă.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

Tronsonul Comarnic-Braşov, cu lungime de 55 de kilometri, avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani în total 4,8 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Prezent la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), al cărei președinte este în prezent, Mihai Bordeanu,......
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea ...
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...