Restricţiile privind libertăţile religioase au crescut în lume – studiu

Restricţiile privind libertăţile religioase au crescut în lume din a doua jumătate a anului 2009 până la mijlocul lui 2010, chiar şi în ţările occidentale unde libertatea religiei este în mod tradiţional respectată, afirmă un studiu publicat de către Centrul de Cercetare Pew, relatează AFP.
Economica.net - vin, 21 sept. 2012, 09:35
Restricţiile privind libertăţile religioase au crescut în lume - studiu

Şaizeci şi cinci la sută – faţă de 70 la sută anul precedent – dintre cei aproximativ şapte miliarde de locuitori ai planetei trăiau la acea dată în ţări unde există „fie restricţii religioase decise de către guverne, fie o ostilitate în privinţa unei religii din partea unor grupuri de persoane”, anunţă Pew.

„A fost o creştere a restricţiilor religioase în ţările unde nivelul lor era anterior scăzut sau moderat, între care Statele Unite”, adaugă raportul de 86 de pagini, care face parte dintr-o serie a secţiunii „Forum asupra religiei şi vieţii publice” a institului de cercetare.

China este ţara care arată cel mai înalt nivel de restricţii impuse de către Guvern, în timp ce în Pakistan, India, Israel şi Teritoriile Palestiniene ostilitatea socială este mai puternică, traducându-se prin violenţe şi hărţuiri.

Şase ţări – Afganistan, Egipt, Indonezia, Rusia, Arabia Saudită şi Yemen – prezintă ambele caracteristici.

Menţionând Statele Unite, raportul citează tentativele eşuate ale statului Tennesssee (sud) de a bloca ridicarea unei moschei şi ale statului Oklahoma (sud) de a interizce utilizarea în tribunale a referinţei la sharia, legea islamică.

De asemenea, citează o creştere a plângerilor de descriminare la muncă ce au legătură cu religia şi „atentate legate la religie”, precum masacrul al 13 persoane la Fort Hood, Texas (sud), de către un militar musulman american în 2009.

În Europa, Pew citează interzicerea în Elveţia de construire a noi minarete la moschei.

Raportul aminteşte totodată închiderea a 20 de biserici în Indonezia la presiunea extremiştilor musulmani şi violenţele între creştini şi musulmani în Nigeria.

Creşterea restricţiilor „provine din factori multipli, între care creşterea numărului crimelor, acţiunilor răuvoitoare şi violenţelor declanşate de ura religioasă, prejudecăţile şi ingerinţa din ce în ce mai mare a guvernelor în treburile religioase”, concluzionează Pew.

Te-ar mai putea interesa și
Au cu 680 de angajați mai puțin. Jumătate dintre cele mai mari lanțuri de magazine alimentare au avut în 2025 mai puțini angajați decât anul anterior CLASAMENT
Au cu 680 de angajați mai puțin. Jumătate dintre cele mai mari lanțuri de magazine alimentare au avut în 2025 mai puțini ...
Primii zece cei mai mari jucători pe piața comerțului alimentar după cifra de afaceri din 2025 au avut anul trecut, în medie, aproape 66.400 de salariați, cu 680 mai puțini ( net) decât cu un......
Părinții săi au fugit de comunism din România anilor ’70. Acum are o companie de miliarde în SUA și povestea sa este predată la Universitatea Stanford
Părinții săi au fugit de comunism din România anilor ’70. Acum are o companie de miliarde în SUA și povestea ...
Checkr, companie evaluată astăzi la aproximativ 5 miliarde de dolari și unul dintre cei mai importanți jucători americani ...
Stocarea energiei crește ca Făt-Frumos: 500 MWh au fost puși în funcțiune în doar două luni. Care sunt acum cele mai mai mari baterii din România
Stocarea energiei crește ca Făt-Frumos: 500 MWh au fost puși în funcțiune în doar două luni. Care sunt acum cele mai ...
Instalațiile de stocare a energiei electrice din România au ajuns la pestre 1.600 MWh capacitate și aproape 900 MW putere. ...
Băncile au închis robinetul creditelor. Deși stau pe un munte de lichiditate, dau tot mai puține împrumuturi – record negativ în Europa
Băncile au închis robinetul creditelor. Deși stau pe un munte de lichiditate, dau tot mai puține împrumuturi – ...
Gradul de intermediere financiară a ajuns la 23,3% la finalul primului trimestru din 2026, cel mai mic din UE, în timp ...