Ce se va întâmpla dacă DD nu va plăti cât a promis pe acțiunile Oltchim

Dacă Dan Diaconescu nu va plăti preţul oferit pentru acţiunile Oltchin în cadrul licitaţiei, licitaţia se va închide, vor urma acţiuni în instanţă, blocarea procesului de privatizare şi, probabil, intrarea combinatului în insolvenţă. În cazul în care omul de afaceri Ștefan Vuza, prin Chimcomplex, pe care o controlează, va reuşi să renegocieze cumpărarea creanței deținută de Electrica asupra companiei, acesta va deveni adevăratul câştigător al licitaţiei.
Ce se va întâmpla dacă DD nu va plăti cât a promis pe acțiunile Oltchim

Analistul financiar Radu Ciofu a explicat, pentru ECONOMICA.NET, faptul că, dacă Dan Diaconescu nu va plăti, licitaţia va fi anulată de către OSPSI. Anii de procese care ar urma în urma contestaţiilor previzibile ale lui Dan Diaconescu în instanţă vor bloca procesul de privatizare, amintindu-ne de eşecul privatizării Cuprumin. Soluţia finală: insolvenţa.

„Dacă Dan Diaconescu nu va plăti, AVAS va decide ce se va întâmpla mai departe. În mod normal, în astfel de situaţii, se anulează licitaţia şi urmează procese. Aşa s-a întâmplat în cazul Cuprumin. În cuprinsul unei oferte de participare, se oferă, în general, o scrisoare de garanţie din partea unei bănci, care să certifice faptul că ofertantul deţine aceşti bani. Nu ştiu dacă Dan Diaconescu a avut o astfel de scrisoare de garanţie şi, dacă nu a avut, nu ştiu de ce nu s-a solicitat. Dacă Dan Diaconescu nu plăteşte, cel care a vândut declară licitaţia anulată, ceea ce reprezintă o situaţie foarte proastă, întrucât câştigătorul licitaţiei va da statul în judecată iar procesul de privatizare ar fi blocat pe o perioadă de mai mulţi ani de zile. Practic, este greu să mai privatizezi în această situaţie. Teoretic, aceasta ar putea duce la lichidarea fabricii, însă situaţia socială de acolo nu o va permite. Totuşi, combinatul va avea o situaţie juridică gravă. Şi, probabil, se va intra în insolvenţă, la fel ca în cazul Hidroelectrica”, ne-a spus Ciofu.

Fostul ministru al Controlului din guvernul Năstase Ionel Blănculescu, compară, de asemenea, privatizarea Oltchim cu cea a Cuprumin.

„Nu cumva am trăit, nu demult, un moment similar de privatizare amară, de genul Cuprumin, la care am reacţionat similar, anuntând eşecul cu mult timp înainte de a se întampla? Parca da. Si atunci, de ce repetăm situaţia? Răspunsul este simplu: pentru că istoria se repetă şi, de fiecare dată cand o face, parca ar fi pentru prima dată!”, spune Blănculescu.

„Procesul de privatizare al Oltchim este imposibil, am spus-o de la început. Dan Diaconescu nu va plăti suma licitată şi va pierde doar garanţia de participare la licitaţie, adică 400.000 de lei”, a declarat consultantul financiar Ionel Blănculescu pentru ECONOMICA.NET .

„Dacă Dan Diconescu nu va plăti și eu, ca și mulți alți colegi de breaslă credem că nu va plăti, iar Chimcomplex va plăti creanța Electrica, atunci compania lui Vuza ar putea cere conversia în acțiuni a creanței cumpărate, ceea ce, după calculele mele, ar putea s-o plaseze în postura de acționar majoritar”, este de părere Nicolae Gherguș, director al firmei de brokeraj Confident Invest și fondator  al Bursei de Valori București. Participațiile celorlalți acționari „se vor diminua, dacă, așa cum este de așteptat, nu vor participa cu cash la majorarea de capital”, a adăugat Nicolae Gherguș pentru ECONOMICA.NET.

De altfel, opinia aproape generală pe piață este că Dan Diaconescu, „prin atitudinea sa, a arătat că nici nu a dorit altceva decât campanie electorală. Garanția de participare la licitație, de circa jumătate de milion de lei, pe care ar pierde-o, ar putea s-o considere ca o cheltuială electorală”, a mai spus Nicolae Gherguș.

Expertul crede că statul va relua varianta conversiei datoriei în acțiuni, iar Chimcomplex va fi adevăratul câștigător dacă Dan Diaconescu va plăti acțiunile Oltchim licitate.

În cazul acesta, „i-ar putea cere integral, lui Diaconescu, sau mai precis combinatului Oltchim,  banii datorați în trecut Electrica și, în cazul cel mai probabil că  nu îi primește, va cere insolvența Oltchim, desigur dacă la rândul său va fi plătit suma promisă pe creanță”, a mai spus directorul de la Confident Invest.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Diaconescu a oferit 45 de milioane de euro pentru acţiuni, dar creanţele pe care le au AVAS şi Electrica asupra combinatului, cifrate la circa 400 de milioane de euro nu au fost cumpărate de nimeni. Creanţa Electrica nu s-a vândut, deoarece preţul minim a fost mai mare decât cel oferit de Chimcomplex, însă este posibil să urmeze o renegociere între Chimcomplex şi reprezentanţii Electrica.

Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, i-a comunicat lui Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru vânzarea acţiunilor statului la Oltchim, că speră să semeneze luni contractul de vânzare-cumpărare, dar Diaconescu a afirmat că trebuie să studieze acordul şi nu a oferit un termen concret pentru semnare.

„Banii urmează să fie viraţi luni, iar miercuri vor fi transferaţi în contul Oltchim pentru plata salariilor şi asigurarea capitalului de lucru”, a afirmat şeful OPSPI, Remus Vulpescu, după ce a anunţat câştigătorul licitaţiei.

Diaconescu a intervenit, spunând că nu poate garanta că va semna contractul luni, întrucât trebuie să studieze „o serie de elemente”. „Nu depinde de mine acest lucru (momentul semnării contractului – n.r.)”, a spus Diaconescu.

Vulpescu replicat că acordul va putea fi semnat şi luni după-amiază sau chiar marţi, fără niciun fel de problemă, dar nu mai târziu de miercuri săptămâna viitoare banii trebuie să intre în contul Oltchim. „Cel târziu miercuri vrem ca banii să fie viraţi în contul Oltchim”, a continuat Vulpescu.

„Vulpescu a mai spus că Diaconescu va putea intra efectiv în posesia acţiunilor la Oltchim abia după ce Consiliul Concurenţei va stabili că această tranzacţie nu creează probleme de concentrare economică.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...