Cursul a urcat la 4,52 lei/euro în prima oră a şedinţei, dar apoi s-a întors sub acest nivel

Cursul de schimb a urcat până la 4,52 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de luni, într-o piaţă apatică şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare, dar apoi s-a întors aproape de ultimele cotaţii de vineri.
Economica.net - lun, 24 sept. 2012, 07:23
Cursul a urcat la 4,52 lei/euro în prima oră a şedinţei, dar apoi s-a întors sub acest nivel

Nivelul de 4,52 lei/euro a fost atins doar în cadrul unei tranzacţii cu o valoare foarte mică, potrivit dealerilor.

Ulterior, cursul s-a întors aproape de închiderea de vineri. Astfel, la scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,5150 – 4,5170 lei, cu 0,2 – 0,25 bani peste închiderea de vineri, de 4,5125 – 4,5150 lei/euro.

„Aproape că nu s-a tranzacţionat în prima oră. Au fost doar câteva tranzacţii cu volume foarte reduse. În ultimele zile s-a văzut că o parte dintre clienţii de retail şi companiile cred că leul se va deprecia în continuare şi din acest motiv cumpără euro”, a afirmat un dealer.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă în creştere cu 0,33 bani, la 4,5125 lei/euro, un nou maxim din ultimele cinci săptămâni. O rata de schimb superioară, 4,5186 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală la 14 august.

Pentru moneda americană, referinţa BNR a scăzut însă cu 2,01 bani, de la 3,4843 lei/dolar la 3,4642 lei/dolar. În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a coborât de la 3,7322 lei/franc la 3,7270 lei/franc.

Dobânzile afişate luni dimineaţă de bănci pentru depozitele cu scadenţa la o zi au urcat la 4,8% – 5,25% pe an, revenind aproape de rata dobânzii de politică monetară practicată de BNR, de 5,25% pe an. Dobânzile au crescut întrucât luni este prima zi dintr-o nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR. Vineri, în ultima zi a precedentei perioade de rezervă, dobânzile practicate de bănci au scăzut la 1,13% – 1,63% pe an, pe fondul de un surplus de lichiditate.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în......
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...