Gordon: Suntem mulţumiţi că Guvernul României respectă deciziile CCR

Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat că Administraţia SUA este mulţumită de faptul că Guvernul de la Bucureşti îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale.
Economica.net - lun, 24 sept. 2012, 13:28
Gordon: Suntem mulţumiţi că Guvernul României respectă deciziile CCR

„În România, ne-am exprimat îngrijorările privind ameninţările la adresa instituţiilor democratice şi independenţa sistemului judiciar. Am fost în mod particular îngrijoraţi cu privire la modul de desfăşurare a referendumului de demitere a preşedintelui (Traian Băsescu – n.r.), deoarece Guvernul a părut că schimbă regulile în timpul procesului şi erau acuzaţii credibile de fraudă la vot şi încercări de constrângere a Curţii Constituţionale. Suntem mulţumiţi să vedem că Guvernul îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale. Avem speranţa că România va depăşi această criză cu un angajament reînnoit pentru menţinerea puterii şi independenţei instituţiilor sale democratice”, a afirmat Gordon, într-un discurs remis luni agenţiei MEDIAFAX de Ambasada SUA şi care a fost rostit la un forum despre Europa Centrală desfăşurat la Washington DC.

De asemenea, Gordon a evidenţiat că alianţa SUA cu ţările Europei Centrale are rădăcini şi în angajamentul comun de a respecta valorile democratice.

„Deoarece alianţa noastră este bazată pe aceste valori comune, nu am avut rezerve de timiditate în a aminti partenerilor noştri de obligaţiile lor de a promova şi proteja principiile democratice”, a mai spus Gordon.

Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, a făcut în 13 august o vizită la Bucureşti, „pentru a discuta despre îngrijorarea Statelor Unite în legătură cu ultimele acţiuni guvernamentale care ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa instituţiilor statului”. El a avut întâlniri cu Traian Băsescu, suspendat din funcţie la acea vreme, cu preşedintele interimar de atunci, Crin Antonescu, cu premierul Victor Ponta, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

La finalul vizitei, Philip Gordon a declarat că SUA susţin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităţilor de la Bucureşti, precizând că a auzit „ceea ce trebuia” de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceştia vor respecta ce au spus.

„Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”, a spus Philip Gordon.

De asemenea, Philip Gordon a spus, într-o întâlnire la Bucureşti cu reprezentanţi ai societăţii civile, că nu s-ar fi aflat în România la mijlocul lunii august dacă Statele Unite nu ar fi avut senzaţia că aici se întâmplă ceva foarte important şi care alunecă în direcţia greşită.

Departamentul de stat a publicat remarcile făcute de Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, la o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile, care a avut loc în timpul vizitei la Bucureşti.

„Voi fi foarte deschis: suntem îngrijoraţi la Washington în legătură cu evoluţiile de aici. Le urmărim foarte atent. Eu n-aş fi fost aici, la mijlocul lunii august, dacă nu ar fi fost ceva, dacă nu am fi avut senzaţia că se întâmplă ceva foarte important şi care alunecă în direcţia greşită, motiv pentru care este foarte important pentru mine să fiu aici”, a spus Gordon, potrivit sursei citate.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...