Leonard Orban: Există speranţe reale că vom putea evita suspendarea POSDRU până la finalul anului

Există speranţe absolut reale că vom putea evita până la finalul acestui an suspendarea Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) şi vom finaliza în decembrie toate acele soluţii necesare a fi implementate astfel încât să putem relua transmiterea cererilor de rambursare către Comisia Europeană în aceeaşi lună, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul român al afacerilor europene, Leonard Orban, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale.
Economica.net - lun, 24 sept. 2012, 16:01
Leonard Orban: Există speranţe reale că vom putea evita suspendarea POSDRU până la finalul anului

‘S-a găsit o soluţie pentru o anumită sumă de bani în ceea ce priveşte POSDRU. Este un prim pas absolut salutar, pentru că într-adevăr situaţia este foarte complicată. Din ce în ce mai mulţi beneficiari nu mai au bani să-şi continue proiectele, unii sunt în pragul falimentului şi e un pas important”, a mai spus Leonard Orban.

El a adăugat că speră că vor fi găsite cât mai repede soluţii şi pentru celelalte patru programe operaţionale cu deficienţe, care în momentul de faţă sunt întrerupte din punctul de vedere al transmiterii cererilor de rambursare către Comisie. ‘Este foarte important ca mai devreme sau mai târziu să vedem care vor fi deciziile Comisiei Europene privind continuarea acestor programe sau intrarea în faze de suspendare sau presuspendare’, a precizat Orban.

Ministrul român a menţionat că negocierea corecţiilor pentru celelalte programe operaţionale – Regional (POR), Mediu (POSM), Transporturi (POST), Competitivitate Economică (POSCCE) – va începe când la Bucureşti va ajunge scrisoarea în limba română a Comisiei, moment din care vor exista două luni pentru desfăşurarea concilierii.

‘Am analizat, am făcut calculele necesare, avem argumentele necesare şi rămâne de văzut care va fi corecţia finală. Este important că în măsura în care corecţia va fi acceptată de autorităţile române, banii nu vor fi pierduţi din punctul de vedere al fondurilor europene, ci vor putea fi alocaţi pentru alte proiecte din momentul în care vor fi stabilite corecţiile. Deci banii nu se pierd, dar e adevărat că acele proiecte la care s-au aplicat corecţiile vor beneficia de sume mai mici de bani’, a explicat Orban.

Ministrul afacerilor europene a declarat săptămâna trecută că respectivele corecţii financiare aplicate României pentru deficienţele din cinci programe operaţionale s-ar putea ridica la câteva sute de milioane de euro, dintre care cele pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) sunt estimate la 75 de milioane de euro. În prezent, POSDRU, gestionat de Ministerul Muncii, se află în procedură de pre-suspendare.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...