Cernev (Oltchim): Sindicaliştii se întâlnesc, miercuri, cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu

Sindicaliştii de la Oltchim se vor întâlni, miercuri, cu Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, pentru a discuta despre plata salariilor restante şi reluarea activităţii combinatului, a declarat reprezentantul angajaţilor Oltchim, Corneliu Cernev.
Economica.net - mie, 26 sept. 2012, 12:26
Cernev (Oltchim): Sindicaliştii se întâlnesc, miercuri, cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu

‘La ora 17.00 avem o întâlnire cu ministrul Economiei, cu care am stabilit că vor discuta despre situaţia salariilor restante şi despre repornirea activităţii combinatului’, a afirmat acesta.

Preşedintele sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat, tot miercuri, că angajaţii Oltchim sunt dezinformaţi şi că sunt chemaţi inutil la proteste de către Corneliu Cernev.

Acţiunile de protest de la Oltchim au izbucnit în urma unei dezinformări concertate a salariaţilor, liderii sindicatului societăţii transmiţând angajaţilor să nu participe la proteste, a declarat, miercuri, preşedintele sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu, la Ministerul Economiei.
‘Protestul de azi (miercuri n.r) a fost determinat de o dezinformare concertată a salariaţilor. Li s-a spus că nu mai sunt bani de salarii şi că există riscul pierderii locurilor de muncă şi că prevederile contractului colectiv de muncă nu vor fi respectate. Şeful protestatarilor, Corneliu Cernev, le-a spus că îşi pierd locurile de muncă. După ce au strigat, s-au deschis bancomatele la Oltchim şi s-a dat anunţ că, datorită lui, mâine se vor da tichete de masă şi azi se dau indemnizaţiile de concediu pentru luna iunie. Noi am transmis să nu participe nimeni la această acţiune’, a spus Diculoiu.

Liderul de sindicat a venit, miercuri, la Ministerul Economiei, pentru a continua negocierile contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor Oltchim cu reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi ai lui Dan Diaconescu.

De asemenea, acesta a amintit că a primit asigurări de la autorităţi că salariile angajaţilor Oltchim vor fi plătite şi că există fonduri pentru reluarea activităţii combinatului la 65% din capacitate.

500 de salariaţi conduşi de Corneliu Cernev, preşedintele Comitetului de Criză, au început miercuri protestele nemulţumiţi de plata salariilor, lipsa unui viitor, neîncredere în procesul de privatizare.
„S-a încheiat orice formă de încredere în oricine. Nimic nu s-a respectat din ce am discutat aici de atâtea ori cu reprezentanţii statului, avem conturi blocate, nu avem viitor. Unde este creditul, banii pentru fluxul de producţie? Oamenii sunt disperaţi”, a declarat Cernev.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...