Avocat: Ştefan Vuza vrea să preia creanţa Electrica la Oltchim

Compania Chimcomplex, deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, a prezentat joi OPSPI o ofertă de cumpărare a creanţei de aproximativ 150 milioane de euro pe care compania de stat Electrica SA o are asupra combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT).
Economica.net - J, 27 sept. 2012, 11:58
Avocat: Ştefan Vuza vrea să preia creanţa Electrica la Oltchim

„Conform procedurii, Chimcomplex avea cinci zile să vină cu o nouă ofertă pentru creanţa Electrica. Dacă va fi vândută creanţa Electrica, vom avea alt creditor, şi anume pe domnul Vuza. Va trebui să negociem cu toţi creditorii”, a declarat joi avocatul Daniel Fenechiu, reprezentant legal al lui Dan Diaconescu.

Chimcomplex a oferit săptămâna trecută 202 milioane de lei pentru creanţa Electrica.

OPSPI nu a reuşit să vândă săptămâna trecută creanţele de aproximativ 400 milioane euro ale AVAS şi Electrica asupra Oltchim.

Oferta Chimcomplex a fost sub preţul minim solicitat de distribuitorul de energie, iar pentru creanţa AVAS nu a fost depusă ofertă.

Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Aviz pozitiv pentru Daniel Zamfir, pentru postul de ministru al Economiei. Ce a declarat despre prioritățile mandatului – audieri guvern
Aviz pozitiv pentru Daniel Zamfir, pentru postul de ministru al Economiei. Ce a declarat despre prioritățile mandatului ...
Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat, reunite, au dat luni aviz favorabil lui Daniel Zamfir pentru portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi......
Ce ingrediente folosește McDonald’s pentru rețetele vândute în România. Cine sunt antreprenorii români care livrează pentru gigantul american
Ce ingrediente folosește McDonald’s pentru rețetele vândute în România. Cine sunt antreprenorii români care livrează ...
În prezent, 40% dintre ingredientele utilizate în restaurantele McDonald’s din România provin de la parteneri locali, ...
Barbu: Fermierii ar putea achiziţiona motorina utilizată în agricultură fără TVA şi fără acciză, din 2007 – audieri pentru noul guvern
Barbu: Fermierii ar putea achiziţiona motorina utilizată în agricultură fără TVA şi fără acciză, din 2007 – ...
Fermierii români ar putea achiziţiona motorina utilizată în agricultură fără TVA şi fără acciză, începând din ...
Bătălia pentru Arctica – Exporturile de petrol ale Rusiei via ruta arctică au explodat în acest an
Bătălia pentru Arctica – Exporturile de petrol ale Rusiei via ruta arctică au explodat în acest an
Exporturile de petrol ale Rusiei prin ruta arctică au depăşit deja cu aproape 50% nivelul de anul trecut, în condiţiile ...