RoRec: În România nu am ajuns încă să schimbăm un deşeu doar pentru că e uzat moral

Reprezentantul zonal al Asociaţiei RoRec, Simona Fuga, care a anunţat demararea unei acţiuni ample de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice la Târgu Mureş, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că românii încă nu predau deşeurile la centrele de colectare doar pentru că sunt uzate moral şi nu neapărat nefuncţionale.
Economica.net - J, 27 sept. 2012, 16:29
RoRec: În România nu am ajuns încă să schimbăm un deşeu doar pentru că e uzat moral

‘E o situaţie delicată. Noi, la momentul acesta, de când derulăm acest program, colectăm deşeuri istorice, aşa le spunem, adică televizoarele pe care se derulau congresele, frigiderele şi maşinile de spălat de foarte de mult. Asta încercăm să îi facem pe oameni să înţeleagă şi să conştientizeze, pentru că se despart greu de aceste deşeuri, care au pentru ei o valoare sentimentală (…) Sunt zone în care deşeurile istorice s-au terminat pentru că oamenii au răspuns de la primele acţiuni, şi acum acele zone sunt mai slabe din punct de vedere cantitativ. Încă în România nu am ajuns să schimbăm, să dăm un deşeu numai pentru că este uzat moral. În România aparatul se repară de două-trei ori, după aceea se mai ţine că poate ne mai trebuie o piesă şi greu ne despărţim de el. Şi atunci avem zone care la început au răspuns bine şi acum cantitatea de deşeuri a scăzut şi avem zone care au demarat mai greu, iar cantităţile acum au crescut’, a arătat Simona Fuga.

Pentru colectarea deşeurilor electrice şi electrocasnice, Primăria Târgu Mureş, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, sâmbătă, în oraş va fi organizată o amplă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice.

Claudiu Maior şi Sandor Csegzi, consilierii primarului din Târgu Mureş, au anunţat joi că municipalitatea va pune la dispoziţiea RoRec şase puncte de colectare, care vor funcţiona sâmbătă, între orele 9.00 – 16.00, în parcarea din faţa ştrandului 1 Mai (Cartierul Aleea Carpaţi), parcarea de pe str. Ştefan cel Mare (Centru), în Piaţa Oneşti (Cartierul Libertăţii), la intersecţia străzilor Argeşului şi Gh. Marinescu (Cartierul Cornişa), pe Bulevardul Pandurilor (pentru Cartierul Tudor) şi în parcarea de lângă intersecţia str. Budiului cu Bulevardul 1848 (Cartierele 1848 şi Mureşeni).

‘Târgumureşenii pot beneficia de preluarea gratuită, de la domiciliu a echipamentelor electrocasnice voluminoase (…) Toţi deponenţii vor participa la o tombolă cu premii constând în obiecte electrocasnice, tragerea la sorţi urmând să aibă loc la sediul Primăriei Târgu Mureş, sâmbătă, la ora 19.00. De asemenea, în schimbul frigiderelor şi a maşinilor de spălat depuse, proprietarii vor primi taloane valorice de 20, respectiv 40 de lei, care vor putea fi valorificate în magazine de profil’, a arătat Simona Fuga, care a precizat că aceasta este cea de-a 10 acţiune pe care RoRec o desfăşoară în judeţul Mureş.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu......
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...