Au rămas sub 10 dezvoltatori activi pe piaţa imobiliară

Pe piaţa românească au rămas mai puţin de zece dezvoltatori activi, iar investiţiile vizează aproape exclusiv segmentul comercial şi de birouri, în condiţiile în care pe sectorul rezidenţial există în continuare un important deficit de încredere, cumulat cu problemele de finanţare specifice crizei.
Economica.net - vin, 28 sept. 2012, 13:39
Au rămas sub 10 dezvoltatori activi pe piaţa imobiliară

„Cred că sunt mai puţin de zece dezvoltatori activi (în România, n.r.). Astăzi, în criză, atractivitatea maximă este numai în retail, cu accente pe office”, a declarat Mihnea Şerbănescu, directorul general al companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox, la o conferinţă privind piaţa construcţiilor organizată de Ziarul Financiar.

El a afirmat că principala problemă este lipsa încrederii, iar pe segmentul rezidenţial, deşi există dezvoltatori capabili să deruleze proiecte, investiţiile au dispărut pe fondul scăderii tranzacţiilor.

„Între retail, birouri şi rezidenţial sunt nişte diferenţe fantastice din punctul de vedere al unui dezvoltator. (…) Investitorii şi dezvoltatorii de retail, în marea lor majoritate, dacă au simţul măsurii sau bunul simţ, ştiu să facă foarte bine retail. (…) Pe piaţa rezidenţială lipsesc dezvoltatorii cu desăvârşire”, a declarat, la rândul său, Tatian Diaconu, managing director al dezvoltatorului imobiliar Immochan România.

El a afirmat că în prezent fac investiţii fie retaileri care operează centrele comerciale şi nu se gândesc imediat la un exit, fie investitori care au abordare nespeculativă.

„Investesc oamenii care se uită un pic in viitor (…) Cine mai aşteaptă să scoată bani în şase luni dintr-un proiect imobiliar, aş vrea sa cunosc persoana respectivă şi eventual să ne asociem, dar nu cred că se mai poate. Cine se uită în viitor, cine încearcă să puna la punct un proiect care să fie viabil şi în 20 de ani şi eventual să înceapă să câştige bani în zece ani, poate să facă în continuare proiecte. Dificil, dar poate să le facă”, a adăugat Diaconu.

Dacă până în 2007 dezvoltatorul era o entitate care îşi putea permite luxul de a face un proiect plecând fără finanţare, în perioada actuală se poate vorbi despre ideea de parteneriat, cu vânzătorul terenului, constructorul sau retailerul care va fi chiriaş în galerie, potrivit sursei citate.

„Cred că putem adăuga în lista meseriilor la care ne pricepem cu toţi, alături de probabil agricultură, fotbal şi politică, şi partea imobiliară. Am constatat că fiecare dintre noi a vândut sau a cumpărat o garsonieră şi de a doua zi a devenit cel puţin dezvoltator imobiliar, dacă nu specialist în imobiliare. E puţin mai complicat decât această abordare: investiţiile imobiliare, din punctul meu de vedere, reprezintă o mică parte care ţine de inspiraţie, o mică parte care ţine de imaginaţia de a scoate un proiect, există o mare parte care este analiză, există o şi mai mare parte care este matematică, şi la sfârşit trebuie o doză de curaj”, a mai spus reprezentantul Immochan.

David Hay, CEO al dezvoltatorului imobiliar AFI Europe România, a arătat că problema celor mai mulţi dezvoltatori din ziua de azi este legată de bani, iar obţinerea unei finanţări în actuala perioadă este un proces foarte lung şi dificil.

El a arătat că AFI Europe România îşi focusează în prezent investiţiile pe retail şi office. „Nu vedem motive pentru a porni în actuala perioadă proiecte pe segmentul rezidenţial, unde nu există o piaţă propriu-zisă”, a spus el.

Hay a adăugat că nu crede că vreun program sau ajutor venit din partea autorităţilor ar putea ajuta sau însănătoşi piaţa rezidenţială, afectată în principal de criza existentă la nivel european şi dificultăţile de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...