Grecia: Premierul Samaras se declară grăbit să obţină un nou plan de austeritate

Premierul grec Antonis Samaras s-a declarat duminică grăbit să obţină un nou pachet de măsuri de austeritate solicitat de către UE şi FMI, într-un interviu publicat cu o zi înaintea reluării negocierilor Atenei cu creditorii săi în vederea aprobării acestui plan, relatează AFP.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 05:47
Grecia: Premierul Samaras se declară grăbit să obţină un nou plan de austeritate

„Pachetul (de măsuri) trebuie să fie finalizat şi votat în câteva zile (…). Nu pot exista întârzieri”, a subliniat liderul conservator pentru săptămânalul de centru-stânga To Vima.

Interviul a fost publicat cu o zi înaintea unei întâlniri, luni, între ministrul de Finanţe Yannis Stournaras şi membri ai Troikăi reprezentând creditorii (UE, BCE şi FMI), care revin la Atena după o pauză în cadrul negocierilor purtate de la începutul lui septembrie asupra eforturilor de redresare ale grecilor.

Întâlnirea vizează finalizarea versiunii asupra căreia Guvernul grec de coaliţie (dreapta, socialişti şi stânga moderată) condus de către Samaras a ajuns joi la un acord politic. Acest plan, în valoare totală de 13,5 miliarde de euro se bazează în principal pe economii bugetare concentrate asupra unor tăieri de salarii în sectorul public, pensii şi prestaţii sociale.

UE şi FMI condiţionează deblocarea unei noi tranşe de împrumut în valoare de 31,5 miliarde de euro, blocată din iunie, de adoptarea de către Parlament a acestui plan.

Samaras a subliniat pentru To Vima urgenţa ca ţara să obţină lichidităţi. „Economia greacă aşteaptă aceşti bani ca pământul însetat de ploaie”, a subliniat el. În lipsa creditului, „sunt ameninţate de închidere inclusiv întreprinderi sănătoase”, a insistat premierul.

Alegerea măsurilor este rezultatul a peste două luni de negocieri. Aproape jumătate dintre acestea urmează să fie incluse în proiectul de buget pentru 2013, pe care Guvernul urmează să îl introducă în Parlament tot luni.

În schimbul acestei consolidări a măsurilor de austeritate, Grecia speră să obţină de la partenerii săi un răgaz de doi ani în vederea finalizării ajustării bugetare, până în 2016, dar şi mijloacele de finanţare a acestei amânări.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...