Angajaţii Oltchim protestează din nou. Aşteaptă un răspuns privind privatizarea

Peste 500 de angajaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează din nou, luni, pe platoul din faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii aşteptând "un răspuns negativ sau pozitiv în ceea ce priveşte privatizarea", scrie MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 07:58
Angajaţii Oltchim protestează din nou. Aşteaptă un răspuns privind privatizarea

Salariaţii solicită plata avansului pe luna august, fonduri pentru reluarea producţiei şi demisia preşedintelui sindicatului, Mihai Diculoiu, pe una dintre pancarte fiind scris „DICU-ROIU”.

Liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, a declarat că oamenii aşteaptă un răspuns privind privatizarea, susţinând că este nevoie de bani pentru repornirea instalaţiilor.

El a mai spus că managerul interimar al combinatului, Radu Olaru, este la Bucureşti „pentru deblocarea sumelor necesare avansului pe august”.

„Aşteptăm azi (n.r. – luni) un răspuns negativ sau pozitiv în ceea ce priveşte privatizarea, dacă avem sau nu un nou patron. Aflăm asta la ora 24.00, dacă nu, intrăm în administrare specială. A fost o perioadă de incertitudini, de mâine vom şti ce avem de făcut, dar părerea mea este că discuţiile dintre cele două părţi sunt ireconciliabile, asta e părerea mea. Este ziua în care trebuie lămurite treburile, privatizarea este un aspect, dar avem nevoie de bani pentru repornirea instalaţiilor. Repornirea este necesară, nu putem continua cu combinatul închis, aceasta e părerea noastră. Şi mai aşteptăm banii pe august şi septembrie, se vorbeşte şi azi cu băncile, dl Radu Olaru, managerul interimar e la Bucureşti pentru deblocarea sumelor necesare avansului pe august. Dacă privatizarea «va cădea» şi vom intra în administrare specială şi aşteptăm ca promisiunea ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, care a anunţat, miercuri, că Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care va transfera companiei Oltchim suma de 40 de milioane euro pentru plata salariilor şi repornirea combinatului să se materializeze”, a declarat liderul protestatarilor, Corneliu Cernev.

Cernev a mai afirmat că marţi se va întruni şi Consiliul de Administraţie al combinatului.

Peste 300 de salariaţi ai Oltchim au protestat şi vineri, pentru a treia zi consecutiv, pe platoul din faţa pavilionului administrativ al unităţii.

Dan Diaconescu a câştigat în urmă cu o săptămână licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul preciza atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Joi seară, Victor Ponta afirma că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

Presa relata joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...