Dan Diaconescu nu a dovedit că are banii. Avocaţii spun că nu se va face nicio plată astăzi

Surse din cadrul Ministerului Economiei au declarat pentru România TV că Dan Diaconescu nu are banii pentru onorarea contractului de privatizare a combinatului Oltchim. Negocierile dintre Dan Diaconescu şi reprezentanţii guvernului continuă la Ministerul Economiei.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 08:01
Dan Diaconescu nu a dovedit că are banii. Avocaţii spun că nu se va face nicio plată astăzi

Dan Diaconescu a declarat, sâmbătă, că va aduce luni trei milioane de euro, „în saci”, pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi că a prezentat OPSPI o variantă de finanţare a companiei cu 91 milioane dolari, cu sprijinul Eximbank.

El a spus că va scoate luni cele trei milioane de euro din conturile sale deschise la OTP Bank, cea mai mare retragere de la o bancă din România, aşa cum a declarat chiar el, şi îi va da salariaţilor înainte de eventuala semnare a contractului cu OPSPI, dacă Guvernul va găsi o soluţie legală în acest sens.

În plus faţă de cele 45 de milioane de euro din oferta pentru pachetul majoritar de acţiuni al combinatului, există o posibilă finanţare de 91 de milioane de dolari, prin Eximbank, a declarat Diaconescu.

După aceste declaraţii, Dan Diaconescu şi-a schimbat strategia şi susţine că termenul limita de semnare a contractului cu Oltchim este 14 februarie 2013. Rămâne de văzut dacă omul de televiziune va face dovada existenţei banilor astăzi şi va semna contractul de privatizare Oltchim.

Totodată, Dan Diaconescu merge azi şi la Parchetul General. Diaconescu vrea să depună mai multe plângeri penale împotriva celor care au negociat contractul cu Oltchim. Primul pe lista este şeful OPSPI Remus Vulpescu.

El a spus că şeful OPSPI, Remus Vulpescu, i-a cerut vineri seara să ateste existenţa banilor printr-un extras de cont în original, autentificat, dar că acesta este imposibil de adus până la finalul week-end-ului, şi că de altfel reprezentanţii Oficiului nu au dorit să continue negocierile în zilele de sâmbătă şi duminică.

Diaconescu a afirmat că s-a întâlnit sâmbătă la un hotel din Bucureşti cu reprezentanţi ai unor investitori şi cu persoane care ar urma să administreze Oltchim, aceştia sfătuindu-l să nu semneze contractul pentru Oltchim în condiţiile cerute de OPSPI.

Diaconescu a mai arătat că la un moment dat în timpul negocierilor Vulpescu şi-a deschis laptopul şi i-a întrebat pe participanţi ce muzică vor să asculte, punând piese cântate de Tudor Gheorghe, Ilie Micolov şi AC/DC.

Vineri seara Diaconescu a susţinut că Guvernul a transmis că nu poate continua negocierile pentru contractul de vânzare a acţiunilor Oltchim atât timp cât nu se face dovada că există suma de 45 de milioane de euro pentru preluarea titlurilor.

Dan Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...