Merkel conduce „unul dintre cele mai rele guverne” ale Germaniei. Cine spune asta

Angela Merkel conduce "unul dintre cele mai rele guverne" ale Germaniei de după Război, a criticat luni Peer Steinbrück, care o va înfrunta pe cancelar în alegerile legislative din 2013, el fiind primul pe lista social-democraţilor, relatează AFP.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 15:01
Merkel conduce

„Consider că imensa majoritate (a membrilor) Guvernului – cu doar două excepţii – reprezintă unul dintre cele mai rele, dacă nu chiar cel mai rău Guvern de când a fost fondată Republica Federală (Germania)”, a declarat Steinbrück, la puţin timp după ce a fost confirmat candidat al Partidului Social-Democrat (SPD) pentru funcţia de cancelar. Conducerea SPD a confirmat această decizie cu unanimitate, după care a anunţat acest lucru în presă vineri.

Fost ministru al Finanţelor în cadrul unei „mari coaliţii” a conservatorilor şi social-democraţilor în perioada 2005-2009, condusă de către Angela Merkel, el i-a reproşat acesteia lipsa de viziune pe termen lung.

Reluând o comparaţie făcută în urmă cu câţiva ani de către fostul ministru SPD al Apărării Peter Struck, el a declarat că poţi zbura oriunde în linişte, cu Angela Merkel ca pilot al unui avion, dar că nu vei şti niciodată unde vei ateriza.

El a acuzat-o de asemenea de „înşelătorie asupra mărfii” şi de faptul că încearcă să demobilizeze electoratul de stânga, lăsând fără încetare impresia că ar aplica măsurile avansate de SPD, dar într-o versiunea foarte diluată.

Steinbrück a citat ca exemplu un proiect privind introducerea unui plafon salarial, care urmează să fie negociat între partenerii sociali din sectoarele care nu au o asemenea măsură, în timp ce SPD militează pentru un salariu minimum unic care să se aplice în toate ramurile.

Steinbrück a promis că nu va purta „o campanie plictisitoare, o campanie fără umor”.

„Un pic de umor şi glume vor fi prezente, iar acesta ar putea să fie chiar unul dintre cele mai bune unghiuri de atac împotriva adversarilor noştri”, a anunţat el.

Campania sa nu va începe, totuşi, imediat, a subliniat Peer Steinbrück. „Sunt convins că toţi bărbaţii şi femeile din Republica (Federală Germania) nu au niciun chef să asiste la o campanie electorală de 12 luni”, a apreciat el.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...