Grevă contra restricţiilor bugetare, la posturile publice de televiziune şi radio din Franţa

Activitatea posturilor deţinute de grupurile publice France Télévisions şi Radio France a fost afectată, marţi, de greva declanşată de angajaţii celor două companii contra restricţiilor bugetare din 2013, informează AFP.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 09:52
Grevă contra restricţiilor bugetare, la posturile publice de televiziune şi radio din Franţa

De această grevă sunt afectate atât posturile de radio France Inter, France Info, France Culture, France Musique şi Fip, cât şi posturile de televiziune France 2, France 3 şi France 1ère.

În 2013, grupul France Télévisions (France 2, France 3, France 4, France 5 şi France Ô), care este cel mai important beneficiar al subvenţiilor din audiovizualul public francez, va suporta cea mai mare scădere a sumelor alocate de la buget. Grupul va primi 2,453 de miliarde de euro, mai puţin cu 2,3% faţă de acest an, potrivit guvernului francez. Scăderea este de 85 de milioane de euro.

Pentru grupul Radio France, scăderea bugetară este mai mică. Grupul va primi 611,7 milioane de euro din fondurile publice, însemnând o scădere cu 0,5% faţă de 2012.

Ca efect al acestor restricţii bugetare, o emisiune difuzată de France Inter, principalul post radiofonic al grupului Radio France, intitulată „On va tous y passer”, a fost suprimată, iar buletinele informative obişnuite vor fi înlocuite cu pasaje muzicale.

În cazul grupului France Télévisions, mai multe filmări pentru lungmetraje de televiziune au fost întrerupte la Lyon şi la Bordeaux, a precizat o sursă sindicală.

Sindicatele din France Télévisions se tem că reducerea subvenţiilor, agravată de o scădere a încasărilor din publicitate de circa 60 de milioane de euro în 2012, vor antrena „un plan social”.

Respingând termenul de „plan social”, conducerea grupului i-a prevenit însă pe cei 10.000 de angajaţi că ar putea să ia şi alte măsuri în afara reducerii cu 5% a numărului de salariaţi, prevăzută pentru perioada 2011-2015.

Te-ar mai putea interesa și
Italienii de la Beltrame, cu două unități siderurgice la noi, la Călărași și Târgoviște, reduc consumul de energie electrică din vârful de seară
Italienii de la Beltrame, cu două unități siderurgice la noi, la Călărași și Târgoviște, reduc consumul de energie ...
Compania Donalam, membră a Grupului AFV Beltrame, unul dintre liderii europeni în producția de oțeluri speciale și oțel beton, își aliniază programul operațional al unităților din......
Şapte din 10 români se aşteaptă la cheltuieli mai mari în august decât într-o lună obişnuită – sondaj
Şapte din 10 români se aşteaptă la cheltuieli mai mari în august decât într-o lună obişnuită – sondaj
Şapte din zece români estimează că vor cheltui mai mult în august decât într-o lună obişnuită, iar aproape jumătate ...
ELCEN oprește preventiv CET Grozăvești, din cauza apei prea calde din Argeș. Ce altă centrală pornește în schimb
ELCEN oprește preventiv CET Grozăvești, din cauza apei prea calde din Argeș. Ce altă centrală pornește în schimb
Electrocentrale București S.A. (ELCEN) informează că, în cursul acestei zile, a efectuat oprirea preventivă și controlată ...
AEP propune digitalizarea înscrierii cetăţenilor UE în listele electorale speciale
AEP propune digitalizarea înscrierii cetăţenilor UE în listele electorale speciale
Autoritatea Electorală Permanentă propune digitalizarea înscrierii cetăţenilor Uniunii Europene în listele electorale ...