Combinatul Azomureş, amendat cu 50.000 de lei

Combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş a fost amendat cu 50.000 de lei, după ce în perioada august-septembrie a depăşit frecvent concentraţia maximă admisă de amoniac în aer, la probele de 30 de minute, dar şi concentraţia maximă admisă într-o zi.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 11:56
Combinatul Azomureş, amendat cu 50.000 de lei

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Gărzii de Mediu Mureş, instituţia a amendat combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş cu 50.000 de lei, ca urmare a frecventelor depăşiri ale concentraţiei maxime admise la amoniac în aer, înregistrate de Agenţia de Protecţie a Mediului Mureş prin autolaboratorul din Târgu Mureş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, în perioada 25 august – 23 septembrie în municipiul Târgu Mureş s-au înregistrat 45 de depăşiri ale concentraţiei maxime admise de amoniac în aer, la probele de 30 de minute şi opt depăşiri ale concentraţiei maxime admise de amoniac la probe de 24 de ore.

Potrivit sursei citate, Garda de Mediu Mureş a fost în control la Azomureş pentru a identifica motivele care au dus la aceste depăşiri ale concentraţiei de amoniac în aer, iar din datele puse la dispoziţie de reprezentanţii combinatului a rezultat că depăşirile înregistrate s-au datorat deselor porniri şi opriri ale instalaţiilor, Azomureş fiind închis în luna august pentru investiţii în retehnologizare.

„În plus, condiţiile atmosferice au fost defavorabile dispersiei poluanţilor în atmosferă. Pentru nerespectarea prevederilor Legii 104 din 2011 privind calitatea aerului înconjurător, Azomureş a primit o amendă în valoare de 50.000 de lei”, se mai menţionează în documentul citat.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al combinatului Azomureş, Ovidiu Maior, a spus că unitatea nu contestă amenda primită, ci o va plăti.

El a adăugat că noul acţionar a semnat recent contractul de proiectare a noilor instalaţii de producere a amoniacului, care vor asigura încadrarea în planul de modernizare prevăzut de Autorizaţia Integrată de Mediu.

„Au fost semnate contractele de proiectare a noilor instalaţii de producere a amoniacului, investiţii care vizează înlocuirea actualelor fabrici de amoniac. Startul lucrărilor de construcţie va fi dat în primăvara anului viitor, pentru a ne putea încadra în planul de modernizare prevăzut de Autorizaţia Integrată de Mediu. Este un prim pas din planul de investiţii anunţat de noul acţionar odată cu preluarea Azomureş”, a spus Maior.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...